La emisiunea Revista Culturală TRINITAS

                  Voi avea aproximativ 5 minute la Radio Trinitas, in emisiunea Teodorei Stanciu, Revista Culturala TRINITAS, care se transmite in fiecare duminica de la 13:05 la 15:00.

Rubrica se numeste Podul cu vechituri.

Cum ajungeti, in trei trepte, acolo unde puteti asculta emisiunea:

Revista culturala TRINITAS

                                                                                               Step 1: Dupa ce scrieti in Google:

                                                                                                        http://www.trinitas.ro/  

                                                                                                        va aparea fereastra:

                                                                                                        Step 2. Alegeti RADIO TRINITAS si va aparea:

                                                                                                        Step 3. Alegeti Acum, la Radio TRINITAS si:

                                                                                                        si ajungeti la tinta urmarita:

*  *  *

Jurnal de arheofil

Dacă-i veți întreba pe psihologi, presupun că vor veșteji cu superioară vehemență neofobia, adică alergia la orice inovație, schimbare, înnoire, rezistența organică la revoluție, anarhie și conservatismul cu orice preț, catalogat rapid și apăsat drept reacționarism.

În ce mă privește, mă declar mai degrabă arheofil, adică respectuos iubitor al trecutului, admirator al celor pierdute, cultivator al vechimii în toate cele, de la haine și mâncare, la obiceiuri, valori morale și mentalități.

De când mă știu, m-am simțit infinit mai bine în compania celor cu treizeci - cincizeci de ani mai în vârstă decât a congenerilor, iar un pahar colocvial era adeseori mai aromat cu intermediari ca Arșavir Acterian și Aurel Cioran decât cu vechi colegi de liceu și facultate.

În copilărie, am fost fascinat de pivnițele, magaziile și podurile tutoror caselor pe unde m-am perindat, aspirând până la urmă cu plăcere miasmele igrasiei și ale butoaielor de varză, înfiorat de privirea lucioasă a vreunui șobolan, de arhitectura barocă a borcanelor cu murături, de mirosul înțepător al funiilor de usturoi și ceapă și de rostul tuturor fieroteniilor adunate acolo. Praful, rugina, lemnul scorojit, cărămizile lipsă, felul cum se strecura lumina prin coperișul podului sau prin lucarna pivniței – totul mă hipnotiza, așa cum aveau să o facă aleile Cimitirului Bellu, unde am cutreierat săptămânal între 7 și 14 ani, apoi anticariatele, consignațiile, tarabele de la talcioc sau brocantele din Amsterdam, Geneva, Bruges. Așa am ajuns să idealizez vechimea, identificând-o cu valoarea, măreția, cu nobelțea, rânduiala, perenitatea, autenticitatea și binele. De aici preferința arătată stoicismului, clasicismului și romantismului, în aspră indiferență de tot ce ține de modă, de aici preferința pentru antichitate, medievalitate, mitologie, gotic și umanismul Renașterii, ca și ostilitatea la postmodernitate. De aici faptul că recitesc oricând cu plăcere Ghepardul lui Lampedusa și Memoriile lui Hadrian de Marguerite Yourcenar, ocolindu-i pe alde Makine, Mo Yan, Modiano sau Houellebecq, conspectând cu fervoare memorii, jurnale și corespondență de acum un veac, supărându-mi scriitorii prieteni cu revenirea stăruitoare la corespondența lui Eminescu, Caragiale, Kogălniceanu, I. D. Sîrbu.

Ce veți auzi în viitorul apropiat dinspre acest jurnal de arheofil? Recomandări de lectură dinspre epoca străbunilor noștri, reverii de vechi București, conspecte din bucoavne uitate, totul însă cu fața către mizeria și pustiul zilei de acum. Cum arată ziua de azi? E e ajuns să citești noul volum din Jurnalul lui Mircea Cărtărescu, pe anii 2011-2017, recent apărut la Humanitas, ca să accepți că tot ce ne înconjoară ne împinge la depresie, resemnare, de nu direct la sinucidere.

Cum să închei acest editorial, dacă nu cu două trimiteri la Cioran, și anume la definiția oricărei forme de progres ca un nou elan către ceva tot mai rău, și respectiv convingerea că românul are geniul de a se realiza cu precădere în eșec.

Vă invit așadar, cu nostalgie boierească, în podul meu  cu vechituri, luminat de câteva raze de amurg. Sunt de preferat cei câțiva porumbei și șoricei strecurați printre lăzile cu amintiri, alarmelor și claxoanelor de pe asfalt. În sfârșit, să nu uităm că vinul e tot mai bun cu cât este mai vechi.

---------

---------------------------

---------

La librăria HUMANITAS-CIŞMIGIU

2018

                                                                  La Librăria Humanitas de la Cişmigiu, o nouă întâlnire „Cărţile care ne-au făcut oameni, cu Dan C. Mihăilescu“.

                                                     Invitatul serii va fi scriitorul şi teologul Costion Nicolescu, iar tema dialogului: „Despre cerul din noi“.

                                                     La final, Dan C. Mihailescu a oferit autografe pe cea mai recenta carte a sa, "Placeri vinovate si datorii implinite.

                                                     12 confesiuni (o antologie)", unul din cele mai indragite titluri Humanitas la Gaudeamus 2018.

                                                    O marturisire a lui Ion: fiindca n-am reusit s-ajung la aceasta intilnire si am suferit mult, m-am pedepsit alergind pe net in speranta ca voi gasi

                                                                 inregistrarea acestui moment special. Ce pacat!  Nu era. In schimb am gasit ceva la care va invit sa vedeti, sa auziti:

                                                                                                                                 https://www.youtube.com/watch?v=KuifkQ1tnDo&feature=youtu.be

                                                                                                                                                                            *  *  *

"Daca un calator ideal ar poposi in Romania culturala a ultimelor decenii, ar fi frapat de faptul ca aici

ideile nu se dezbat, argumentele nu sunt ascultate, obiectiile sunt trecute cu vederea, teoriile sunt luate

 in balon,  iar sunetul calm al discutiei se aude numai cand autorii au murit ori cand numele lor a primit

confirmarea canonica a Occidentului", Despre idei & blocaje, de Horia-Radu Patapievici, Ed. Humanitas 2007

*  *  *

Urmeaza un extras de la: https://eventbook.ro/other/bilete-cartile-care-ne-au-facut-oameni-radu-paraschivescu

"Vă aşteptăm la Librăria Humanitas de la Cişmigiu miercuri, 21 februarie, ora 19, la o nouă ediție „Cărţile care ne-au făcut oameni, cu Dan C. Mihăilescu.

Scriitorul și traducătorul Radu Paraschivescu va fi invitatul serii, iar tema dezbaterii va fi „Traducerile:descurajare sau fertilizare?“

„«Traducţiile nu fac o literatură», a decretat Mihail Kogălniceanu în 1840. Între timp, Kogălniceanu a devenit bulevard, cu piaţă şi statuie, iar concepţia

despre traduceri s-a modificat. Dacă traducerea e un act de re-creaţie şi de transcodare culturală, ea se cere încurajată. Trebuie încurajată si  

dezbaterea (evanescentă în prezent) despre calitatea traducerilor. Singurii descurajaţi s-ar cuveni să fie impostorii.“ – Radu Paraschivescu

*  *  *

2017

Binevenită însumare de material ilustrativ-confesiv pentru Țăranii sub asediu, solida sinteză asupra colectivizării forțate a României dejiste realizată de Gail Kligman și Katherine Verdery. Zeci de mărturii din județele Alba, Mureș, Hunedoara despre șantajul familial, arestarea, torturarea și umilințele la care erau supuși chiaburii satelor (adică însăși coloana vertebrală a comunităților), despre rețelele rezistenței din munți și eroismul femeilor rămase în sat, despre sistemul jefuitor al cotelor, perfidia întovărășirilor ș.a.m.d. Peste toată mărșăvia, întinsă pe decenii, a ”proprietății colective” - spectrul hoției generalizate, cultivarea (uneori deliberată ideologic și calculată politic) a n etrebniciei și nemerniciei, plus supraviețuirea prin fărădelegea îngăduită la nivel național.

Reportajul ca povestire adevărată : nevinovată plăcere nostalgică pentru cei care mai știu ce a însemnat genul în epoca lui F.Brunea-Fox. Aici ne plimbăm prin minunata Deltă de la Văcărești, aflăm că în România există numai trei câini-ghid pentru orbi, ne confruntăm cu plicofobia (obsesia facturilor de achitat lunar), ne amuzăm înduioșați de occidentalii care adoră ”caw parade”-le vacilor de prin satele noastre, vedem (cu elanuri utopice) cum elitele se lasă cucerite de plăcerea grădinăritului și cum se învață limbi străine sau muzicologie la închisoare, aflăm cu ghidușă mirare că-n Petrila lui I.D.Sîrbu există singurul poligon special din țară pentru tir cu arcul, precum și că în topul țărilor fericite (studiu BBC), unde americanii sunt pe 5 și britanicii pe 8, România ocupă locul 142 din 153.   

Mult înainte de revelațiile jovial înrămate ale lui Petru Comarnescu despre homo americanus, medicul (cercetător și profesor) Grigore T. Popa ajunge ca bursier Rockfeller în SUA, 1925-26, la New York și Chicago, unde se lasă cu voluptate copleșit de o mulțime de aspecte ale vieții științifice, sociale și culturale pe care și le notează febril în jurnal. Nu e deloc întâmplător că aproape toate sunt admirabil actualizabile (pentru că profund contrastante și, deci, stimulative) în România de astăzi, de la cultul competiției și performanței, meritocrație, democrație, eficiență, libertatea ca autoîmplinire și sistemul help yourself , până la ”ethosul protestant al muncii”, spiritul civic, rolul substanțial deținut de biblioteca publică, funcția socială a averii și încă altele.

Cutare experimente cu LSD, concoctate din 1950 în 1973 de CIA și FBI, cu alaiul respectiv de efecte inclusiv pe piața leacurilor pentru autism ș.a.m.d. devin simplă ramă pentru spectacolul captivant oferit de cuplul detectivistic de aici. Torre Dante, 50 de ani, claustrofob și suferind de rău de înălțime în urma unei captivități infernale la 11 ani, al cărui răpitor se întoarce după 3 decenii să-și continue practicile malefice. Și Colomba Caselli, 32 de ani, o polițistă puternic marcată de efectele unei explozii teroriste, cu 9 morți și 27 de răniți, și care nu a auzit de Johny Cash. Conlucrarea lor face tot farmecul lecturii, astfel încât abia de mai iei seama la cele 29 de butoaie cu bucăți de cadavre găsite spre final, victimele având între 16 și 70 de ani...

(vor urma)

Săptămâna 16 - 20 ianuarie 2017

Neașteptat de amară carte, dată fiind asocierea autorului preponderent cu succesul, umorul, șarjarea, ludicul picant și bufoneria ambiguă. După cele două volume de amintiri apărute la Humanitas -  Așa sunt eu, prost și Să ai grijă de cel bun din tine, în 2011, respectiv 2013 - actorul autor își dezvăluie necruțător neliniștile, nesiguranța, frustrările, depresia, infidelitățile, scepticismul nevrotic, spectrul maladiv, instabilitatea, retractilitatea, triumfurile dar și deziluziile profesionale, plus un nesațiu financiar frizând nevroza, totul forfotind amarnic sub zecile de măști ale unei cariere pe cât de invidiabilă, văzută dinspre confrați, pe atât de surprinzător de friabilă, odată citită prin grila confesiunii.

Scris cu forța caracterizantă a dramaturgului și desfășurat scenic printr-o viguroasă precizie  regizorală, romanul se dorește o parabolă moral-estetic-științifică, în care o suită de psihologii  atent arhitecturate (feminitatea activistă eco-politic versus cea dezabuzat-sexualizată, conspiraționistul detectiv adhoc, adolescentul autist, deopotrivă masturbant frenetic și reflexiv sagace, academicianul venit din exil în România pentru a experimenta saltul de la roboți la ”mașina integrată în lume”, nu fără maiorul Cucu și tenebroase suspiciuni de rețele oculte de mutilat viitori cerșetori livrați piețelor occidentale) vizează statutul inteligenței artificiale, divorțul dintre cunoaștere și artă, dialogul (posibil ?) dintre știință și cultura sufletului. Cât despre titlul cărții, el trebuie descoperit de fiecare cititor, potrivit pregătirii și așteptărilor proprii.

Fost polițist îmbibat în alcool, în prezent detectiv abstinent și urmăritor sagace& tenace (”nu câștig mult, am chiria mică, nu am mașină, nu sunt asigurat și, în afară de mine, nu trebuie să întrețin pe nimeni”), detectivul Matt Scudder a fost interpretat în filme de Liam Neeson și Jeff Bridges. De la o simplă bănuială că soțul și-a ucis soția, sărim la orori sadomasochiste în lanț, noian de victime, șantaj cu complicități în sfere înalte ș.a.m.d.

Homeless people li se zice în engleză. Les sans-abris sunt la francezi. În limbajul sofisticat al ONG-ismului nostru sunt ”persoane fără domiciliu stabil” sau boschetari în argoul bucureștean. A nu se confunda (cum se intâmplă adesea) cu aurolacii, de vreme ce, vedem acum, aceștia sunt tocmai dușmanii invidioși, crud hărțuitori ai boschetarilor. Sociolog la Muzeul Țăranului, Ciprian Voicilă reunește 15 cazuri de oameni ai străzii dintr-o zonă VIP (Piețele Victoriei, 1 Mai, Aviatorilor), Ion Bârlădeanu fiind deja el însuși o IP a domeniului, în timp ce Doru Marcu și Doru Alexandru au toate calitățile de personaje tv. În rest, viață amarnică, trist pitoresc psihologic și destine tulburătoare cât cuprinde.

De pus în raft între Dialogurile de duminică dintre Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu și corespondența lui I.D.Sîrbu. Generația pierdută (Tonegaru, Dinu Pillat, Vona, Caraion, Chihaia, Ierunca ș.cl.), cumplita opțiune a exilului, rolul compromisului politic în cazuri gen Vianu-Călinescu, hărțuirile întru racolare ale Securității, ”vocația ratării” la români, copilăria adolescența și studenția în anii 50-70 ai veacului trecut, împlinirea profesională vs. umilințele, depresia, plictisul, însingurarea și nevrozele în SUA sau Elveția - sunt câteva dintre subiectele ce magnetizează lectura. Li se adaugă o mulțime de ”personaje” precum Ion Negoițescu, Edgar Papu, Miron Chiraleu, Emil și Mircea Ivănescu, Nicolae Breban, Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Mircea Eliade...

Săptămâna 09 - 13 ianuarie 2017

După Trei săptămâni în Himalaya (2012) proteicul atlet al prozei scurte, critic literar, gazetar, traducător, om de radio, coordonator de volume colective, îndrumător de ateliere creative writing, traducător de Oscar Wilde și Paul Bailey, se catapultează, alături de prietenul Marius Rădoi, într-un Peru spectaculos adesea la modul balcanic. Dăm aici - dincolo de misterioasa civilizație a incașilor, atrocitățile conchistadorilor și corupția labirintică a politicii – de hedonismul nepăsător, indolența egofilă, inconștiența excentrică și patima negustorească a unei lumi subtil învecinate cu Păcală și Tândală. Evident, totul petrecut prin severe aventuri montane, cu ghizi țicniți, șamani bizari, răniri eroice, cultul cartofilor și porcușorilor de Guineea, câini botezați Bruce Lee, năvăliri de țânțari și gândaci, plus farmecul solidarității pe nume backpacking și o duzină de românași însurați cu peruance, la Arequipa. 

Al treilea volet (din cele șase apărute până acum) ale acestui apăsător, dezorientant și răvășitor excurs printr-o depresie cât lumea. Cu un tată parcă anume creat ca ipostază a părintelui castrator din psihanaliză, o mamă egocentric-bovarică și, deci, prezentă exclusiv prin absență, plus fratele dominant - permanentă oglindă provocatoare pentru micul, apoi tânărul narator - era de așteptat ca adolescentul, soțul și tatăl (în prezent, are 4 copii) care devine Karl Ove să rezulte fantomatic din cețurile fiordurilor ibseniene ca metaforă a angoasei, deficitului afectiv și rătăcirii în sine.   

Adevărată baie de erudiție – epistemologie, retorică, semiotică, numerologie, alchimie, logică, etimologie, oniromanție, simbologie, kabala, neplatonism, bibliofilie ș.a. – întru dediabolizarea evului întunecat, epocă în care, arată autorul, s-a petrecut infinit mai mult decât Inchiziția, vrăjitorismul și arderile pe rug. În fapt, ne reamintește Eco, Evul Mediu a fost ”creuzetul Europei și al civilizației moderne”, când au apărut ”băncile și polița, organizația latifundiului, structura administrației și a politicii municipale, luptele de clasă și pauperizarea, diatriba dintre Stat și Biserică, universitatea, terorismul mistic, procesul judiciar bazat pe indicii, spitalul și episcopia, ba chiar și organizarea turistică”, inclusiv… Ghidul Michelin.

Născută în 1935, absolventă a Facultății de Medicină în 1959 și emigrând în Israel un an mai târziu, Riri Manor este astăzi un reputat neuro-oftalmolog și poet, înființând în 2002 Societatea de Scriitori Israel-România. Cu un admirabil curaj al confesiunii, face din aceste memorii un adevărat roman al terorismului matern, cu interdicții stupefiante, umilitoare și revoltătoare, cu evadări compensatorii, mariaj pripit, divorț în consecință ș.a.m.d. Dar și cu alte întâmplări, cazuri și scene incitante, precum presiunile Securității după depunerea dosarului de emigrare, destinul Mașei Pauker, cuplul Coca Segal-Sașa Ivasiuc și mai ales colocviul Mircea Eliade, la Sorbona, în 1987, cu o asistență pigmentată deopotrivă cu evrei și legionari.

O nouă lectură paradoxal-sărbătorească, la fel ca Dulcele bar. Fidel forței sale de sacralizare a promiscuității și mariaj al contrariilor șocante, Moehringer ni-l face erou pe unul dintre cei mai tari spărgători de bănci americane din anii Marii Crize de la 1929-33. Un om condamnat la 50 de ani de pușcărie pe când împlinea 30 de ani, care însă evadează de la Sing Sing, după care sparge 11 bănci într-o lună, fiind arestat și condamnat din nou, pentru a evada încă de două ori, fie săpând tuneluri cu lingura, fie înotând prin fecale și urină în scene de infern. Adorat de americanii care se simt răzbunați pe sistemul bancar și admirat inclusiv de poliția care-l pisează la propriu (dar fără success) ca să-și trădeze complicii. Iar deasupra tuturor, cultul onoarei, o iubire demnă de imaginarul trubadurilor și o pasiune katharctică : bulimia lecturii.

Săptămâna 02 - 07 ianuarie 2017

Între ”bizarul bazar” pe nume România și romane cu Caravaggio, foametea irlandeză și fotbalul britanic, plus (viitoare) ritualuri franțuzești de familie, Radu Paraschivescu s-a văzut captiv de câțiva ani buni televiziunii, analizelor sportive și în special grozăviilor kitsch care au infestat irepresibil spațiul public național, indiferent că-i vorba de parlament, sport, mass media, pocirea limbii și alterarea comportamentului la nivel etnic și individual. Exact din aceste medii îmbibate de hidoșenia deriziunii și cinismul mediatic se hrănesc hohotitoarele proze absurd-grotești de aici.

Fin cunoscător (și consumator) de vodcă, misogin, homofob și, la rigoare, xenofob, inspectorul Evert Bäckström se înscrie cu vrednicie în trendul actual al detectivilor incorecți politic și care devin simpatici tocmai prin antipatia pe care o stârnesc impulsurile lor sociopate. Asta, cam peste tot unde se cultivă cumsecade romanul polițist. Astfel încât și aici crima inițială, intriga și pistele false sunt aproape un moft față de desfășurarea relațiilor interumane, unde contrariile dansează frenetic întru jubilativa descumpănire a cicitorului.

Fidel cititor de Cehov, Dostoievski, Tolstoi, Bulgakov, Hrabal și traducând Nabokov, scriind parabole animaliere în tipare de basm cu ținte moral-emoționale și corespondând eseistic admirabil cu Emil Brumaru (v. Cad castane din castani), Veronica D.Niculescu înzestrează solitudinea feminină cu energii narativ-prospective, decorează așteptările sentimentale cu reflexivitate psiho-comportamentală și înrămează fabulistic voința romancierei retrase creator în biblioteca publică în pitorești cadre etnofamiliale. Totul prin filigranul unei povești cu prințese, țestoase, pisici, păianjeni, câini și papagali.

Cum se poate dialoga lucid și nuanțat cu cineva care privește războiul și chiar genocidul ca pe o necesitate, care urăște de moarte Occidentul și regretă că Hitler și Stalin nu s-au aliat ca să elimine Anglia și Franța de pe hartă ? Uite că Olavo de  Carvalho reușește această performanță polemizînd cu un Dughin care exaltă național-bolșevismul, făcând sinteza ambelor extreme cu scopul de a extermina liberalismul și tradițiile democrației iudeo-creștine.

La 42 de ani, trecut prin dura școală a marinăriei, dar ajuns doctor în antropologie și folclor, Adrian G. Romila (profesor la Piatra Neamț) a publicat, între altele, nu numai un roman de aventuri maritime, ci și un eseu despre literatura piraterescă, pentru ca acum să facă un popas în golful prozei scurte. Dornic să-și pună în mișcare toate motoarele și elicele, cultivă cu egală dexteritate realismul magic, absurdul, grotescul deriziunii (”minimalismul psihologic”, cum spune Doris  Mironescu pe copertă), deopotrivă în lumea satului românesc interbelic și prin Caraibe în 1825, cu bătăi șocante în școli, fastuoase împușcări în păduri sibiano-brăduțene, dar și cu scene de erotică stupefiantă lângă scaunul cu rotile al unei soții hemiplegice.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Anul 2016

Săptămâna 26 - 30 decembrie 2016

Să te simți rudă de sânge cu o casă brașoveană de secol 19 expusă pericolului demolărilor ceaușiste, o casă încărcată de rubedenii, destine captivante, amintiri grele de sensuri, taine sentimentale, jocuri copilărești, lecturi aventuros-formatoare, - e ca și când ai deveni subiectul unui capitol de istorie. Fetița prin ochii căreia se citește acest capitol dăruiește o lectură atașantă deopotrivă genealogiei fermecător-compozite, freneziilor infantile, angoaselor sociale și spaimelor domestice, totul sfârșind prin a deveni o terapie arheofilă prin inocență și ludic semilivresc.

Indiferent de preferințele scriitorului față de valorile întrupate de (spre ex) Fidel Castro (sever taxate cândva de Mario Vargas Llosa, între alții) fapt e că în aceste reportaje din Estul european al anilor 50, Marquez se arată un observator echilibrat, dar necruțător, al tablourilor socio-profesionale cariate de diversele tipuri de antiumanism comunist. Patetismul foamei, sărăcia și deprimismul stalinist în RDG, placiditatea și abulia politică a cehilor într-o Pragă fidelă Moscovei versus mândria, eroismul și solidaritatea catolicismului polonez, dar și  prezența în gări a multor ucrainieni îmbrăcați în pijamale, sau coexistența naționalismului sovietic cu complexul de inferioritate față de americani – sunt numai câteva dintre punctele de interes ale cărții, inclusiv dinspre realitățile postcomunismului actual.

Autoare mai bine de un sfert de veac a legendarului Bref, bașca deceniile de România liberă, Tia Șerbănescu este un gazetar împătimit, dar cu valențe de scriitor perfecționist și care, totuși, nu s-a dorit niciodată mai mult decât un cititor. Unul profesionist, ce-i drept, adică hiperactiv, înzestrat în egală măsură cu umor mucalit și ironie abrazivă, cu directețe casantă și subtilități multiplu aluzive, cu sarcasm și cinism incisiv, ca si cu lirism și empatie bonomă. Într-un dialog complice, abil harponat interogativ de Cristian Pătrășconiu, întâlnim aici anii copilăriei, mania lecturii, fascinația Moromeților, anii de Casa Scânteii și cei de la Cotidianul, studenția la un pas de Adrian Păunescu, spaimele de Securitate, umilințele vamale, prietenia cu Constanța Buzea și Dana Dumitriu ș.a.m.d. totul într-un relaxant amestec de jovialitate și bună resemnare.

După cele două volume din America dezgolită de la brâu în jos, în care ne-a perindat cu nerv zăpăcitor, picanterie, sagacitate și ironie seducătoare printr-un pitoresc uman hohotitor, cu peisaje, scene și portrete apte deopotrivă să stârnească nomadismul ori să ne întărească sedentarismul, Raluca Feher își oferă acum nu doar mazochismul unor chinuri specifice traversării deșertice din Mongolia, dar și două regaluri de ordine, confort, opulență socio-comercială, spirit civic și eficiență în toate cele : Coreea de Sud și Japonia.

Deși funebru-răscolitoare de emoții, cartea este întru totul binevenită. Aproape 20 de mărturii despre câteva dintre cele mai demențiale demolări ceaușiste (mănăstirea Văcărești, bisericile Enei și Sfânta Vineri, zona Uranus, cu Arhivele, Arsenalul, dar și Spitalul Brâncovenesc, Halele ș.cl.), venite dinspre istorici, arhitecți, restauratori și locuitori – de la Dinu C. Giurescu, Aurelian Trișcu, Alexandru Beldiman, Peter Derer, la Cezara Mucenic, Dan Mohanu și Cornelia Pillat, până la Constanța Costea – din care înțelegem o dată mai mult actuala (ireversibilă) dezarticulare a Bucureștilor.

Săptămâna 19 - 23 decembrie 2016

Vrednică participare la cel mai productiv topos al prozei noastre de azi : lumea (istoria) văzută prin ochii copilului. (Mircea Cărtărescu, Filip Florian, Doina Ruști, Dan Lungu, Ioana Pârvulescu, Claudiu M. Florian, Gabriel Chifu, Adrian Chivu, Caius Dobrescu, Ana Maria Sandu, Liliana Corobca, T.O.Bobe, Cezar-Paul Bădescu ș.a.). O simplă frază a tatălui plecat spre închisoare în anii stalinismului dejist - ”Până mă-ntorc, te las bărbatul în casă, ai grijă de mama și de tatăl tău” - capătă rezonanțe războinic-testamentare, într-un adevărat ritual de virilizare prin suferință. 

Debut la 72 de ani, cu vitalitate explozivă, temperament viforos, o directețe inconfortabilă și  bagaj existențial de invidiat : copilărie cu livezi de basm și case fabuloase, cu bunici spectaculoși, umilințe domestice și divorțuri năprasnice, cu zece ani de TVR (1968-78) și încă un deceniu de Radiodifuziune (1978-88), apoi surprinzătoarea carieră în tricotajul expozițional, plus căsătoria, în 1990, cu englezul David Rosser, urmată de experiențe londoneze (și nu numai) demne de...volumul următor.

Năucitorul narator de aici – un phoetus in statu nascendi, proiectând hamletian răzbunarea pe infidelitatea mamei – face bine pereche, prin monologul interior, cu Bruce Willis in rol de... spermatozoid din debutul filmului Look who s talking. În plus, phoetusul cu pricina citează nonșalant din Skakespeare, Keats, Joyce, Roland Barthes ș.a.

După istoricul marilor fabrici de bere din România, al rețelelor de distribuție și restaurantelor bucureștene, și după cartografierea universului negustoresc din zona Lipscanilor, Dan Roșca ne conduce prin Bucureștii birjelor, trăsurilor, cabrioletelor, faetoanelor, chirigiilor și muscalilor, al tramvaielor cu cai, diligențelor și omnibuzelor, printre potcovării, vopsitorii, curelari, tapițeri de trăsuri și ateliere de fierărie, cu descrieri de trasee, stații, tarife, firme și concesiuni, într-un captivant amestec de informație, paseism eficient și reverie urbană.  

Abilă pledoarie nu doar pentru fireasca iubire de animale a copilăriei, ci mai ales pentru responsabilizarea socială a celor mici. Când ai 11 ani, descoperi că nu-ți place vânătoarea, dar ai un vecin care practică nonșalant braconajul și își împușcă senin câinii nesupuși, e de la sine înțeles că vei face o legătură pe viață cu micuțul beagle scăpat din cușca fiorosului vânător. Dar de aici până la adoptarea lui va fi o cale cât muncile lui Hercule. Încet și dureros, după tertipuri pline de risc, angajamente ilegale și datorii vlăguitoare menite să-l salveze pe Shiloh, tânărul Marty va fi obligat să înțeleagă rostul proprietății individuale, să adopte arcanele negocierii și să se supună sacrificiului de sine ca plată pentru libertate.

Săptămâna 12 - 16 decembrie 2016

Cea mai cuprinzătoare sinteză de mărturii despre monahul Nicolae dela Rohia, singurul nume citat de Papa Ioan Paul al II-lea în cuvântul său din Bucureștii lui Mai 1999. Și o percutantă, uneori amuțitoare, însumare de confesiuni ale autorului Jurnalului fericirii. Precum aceasta : ”Nu vă ascund că mă rog și pentru evreii omorâți în pădurea Jilava și pentru legionarii asasinați de pramatia de Carol al II-lea”.

Demnă pereche pentru substanțialul roman Noapte bună, copii, cu aceeași fervoare dialogală întru configurarea ”găștii” inocent-insurgente, același pitoresc psihologic, paradox comportamental și cult al solidarității juvenile. Doar că, acum, vinovăția colectivă se conotează intens, riscant și atroce etnopolitic, având în spate spectrul războiului civil din fosta Iugoslavie, iar în față impulsurile conspiraționismului separatist de aici și (cam) de pretutindeni.

Când te formezi la școala junimismului, cu Titu Maiorescu îndrumător, și devii nu ”doar” editorul atitrat al operei lui Ion Creangă, ci și bibliotecarul Palatului, fiind consilier al lui Barbu Știrbey și un apropiat al lui Ionel Brătianu, al Reginei Maria și regelui Ferdinand, e de la sine înțeles ce valoare capătă jurnalul și corespondența lăsate posterității. Dacă adăugăm la asta apropierea de N. Iorga – cel mai năstrușnic, picant, și uneori revoltător personaj al acestor însemnări – precum și excelenta editare a volumului (care dublează multe afirmații cu extrase din mărturii deopotrivă conservatoare și liberale, respectiv Marghiloman și I.G.Duca -  rezultă o lectură captivantă și plină de învățăminte pentru actualitate.

E de ajuns să enumerăm câțiva autori cuprinși în carte – Doina Ruști, Răzvan Mazilu, Doina Jela, Florin Toma, Theodor Paleologu, Tiberiu Soare, Pavel Șușară, Ana Barton, Mirel Bănică – pentru a înțelege numaidecât varietatea perspectivelor asupra copilăriei în ceaușism. Dincolo de mulțimea umilințelor, de sărăcie, pionierie, limitări, malformări ș.a.m.d. e limpede că prefațatorul are dreptate : ”am fost o generație infinit mai norocoasă decât cea a părinților noștri, care se nășteau în anii ultimului război (plus sau minus)...” 

După atât de bine provocatoarele cărți despre Nae Ionescu și generația lui Cioran, Ionesco, Mihail Sebastian & Co, Marta Petreu face o relectură în oglindă a revoluționarismului de stânga și dreapta (via Klaus Mann și Mircea Eliade) din anii 30 ai veacului trecut. Interval istoric obsedat de energetismul anarhizant și gerontofob al tinereții, deopotrivă pe versantul bolșevic și pe cel nazist.  

Săptămâna 05 - 09 decembrie 2016

Vine perfect în siajul cărților tipărite de Dominique Loreau la Baroque, Elogiu simplității, Micul infinit ș.cl. Pledoarie pentru dezaccesorizare, împotriva aglomerării vizuale (nu mai mult de două obiecte pe orice suprafață plană), debarasarea de jucăriile și electrocasnicele stricate, de bibelouri și amintirile inutile, cultivarea verticalei în depozitare și nu a îngrămădirii pe orizontală, farfurii albe, tacâmuri din oțel sau argint, tigăi din fontă, tocător de lemn, plus evitarea cu orice preț a plasticului.  

”Nici o condiție nu este atât de rea încât să nu se poată înrăutăți. Natura nu a pus nici o limită relelor noastre și nici cu gândul nu putem gândi o calamitate atât de cumplită pe care să n-o constatăm în prezent sau care să nu se fi produs în trecut”. Cu astfel de convingeri care-l învecinează cu stoicii și Schopenhauer, cu Nietzsche și Cioran, evident că, la întrebarea de ce se nasc oamenii, Leopardi va răspunde : ”ca să afle cât de bine ar fi fost să nu se fi născut”. Și totuși, paradoxul cioranian al vitalizării prin nihilism funcționează perfect și aici.

Ion Pop observă exact vecinătatea temei lirice de aici cu Psalmul blagian în care, pentru copil, Dumnezeu este o jucărie minunată, care se cuvine desfăcută întru elucidarea tainei. Meșter în excorcizarea puterii, ritualizarea cruzimii și regizarea efectelor antinomice, Măniuțiu adaugă sofianicului blagian ceva șăgălnicie ludică argheziană, ceea ce conferă tonalității lirice o armonie interioară net atașantă. ”Când îi povesteam de isprăvile Tale/mama mă dojenea :/dumnezeu nu e un spiriduș/e un tată mare și bun/ține-l ascuns în inima ta/dumnezeu nu e un spiriduș ghiduș//ba da mamă – ziceam eu – cum să nu fie/se ține numai de șotii/e ca la circ mamă, unde m-ai dus odată/numai că el e toți dresorii toate animalele toți clovnii jonglerii și trapeziștii...! 

Cu patru ani de pușcărie (1959-1963), abandonarea facultății de ziaristică în 1954, la care avea să revină după doi ani tulburi de școală militară, cu un stagiu de muncitor necalificat, apoi intrarea la Filologie și cariera de profesor de franceză, cu anii petrecuți în redacția revistei Tomis (1971-74) iar după 1989 calitatea de corespondent la Constanța al României libere - e limpede că Alexandru Mihalcea are ce povesti pilduitor nepoților. Mai ales când i-ai fost apropiat lui Florin Constantin Pavlovici și când dispui din plin de sagacitate în observarea, analizarea și etalarea narativă a oamenilor și contextelor. Cel puțin paginile 249-259 sunt demne de orice antologie a literaturii universului concentraționar.

Frumoasă schimbare de perspectivă. În urmă cu aproape 40 de ani, când povestirile fantastice ale Anei Blandiana surprindeau tulburător orizontul literar, selectam cu precădere nu cutare breșă eliadescă în real, ci, dimpotrivă, subversivul politic drapat in faldurile fabulosului. Acum, recitim firesc, din unghi strict estetic, universul angelic și constelația topos-urilor simbolizante de aici (casa, livada, câmpul, fluturii, biserica, visătorul visat) inclusiv prin grila fixată în timp de fantasticul cărtărescian, ceea ce sporește forța penetrantă a ambelor scriituri.

Săptămâna 28 noiembrie - 02 decembrie 2016

Oportună şi instructivă recitire în oglindă a unor autori şi cărţi prea de multă vreme neglijate : Eugen Barbu şi Facerea lumii (inclusiv ecranizarea), ciclul F al lui Dumitru Radu Popescu, Jurnalul lui Radu Petrescu, Ioan Groşan şi Caravana cinematografică, Radu Tudoran şi Toate pânzele sus, alături de evocarea „generaţiei pierdute” de la 1945-47 (C. Tonegaru, Alexandru Vona, Pavel Chihaia ş.a.). Totul dinspre doi exegeţi care abia au trecut de 40 de ani, sunt coautori la trei volume de „explorări în comunismul românesc” şi au scris până acum cărţi despre I.L. şi Mateiu Caragiale, despre conservatism, junimism, decadentism, Ionel Teodoreanu, „filmele care ne-au schimbat viaţa” ş.a.

Despre dispreţul de sine ca bună înfăţişare în faţa lui Dumnezeu şi faptul că „trândăvia e pricina multor rele”. Despre delăsare ca vătămare de sine, câştigul slujirii, roadele privegherii şi, peste toate, frumuseţeaşi roadele smereniei. În fine, despre alterarea sufletului la auzul laudelor exagerate – asta, desigur, numai pentru cei „dreşi cu sarea dumnezeiască” – odată cu convingerea că tainica „aşezare lăuntrică a fiecăruia se vădeşte (mai ales atunci ) când e ocărât din afară”.

Dacă e lesne de acceptat că furia poate fi productivă, recalibrănd persoana prin afluxul de adrenalină și dacă știm bine că există țărani ignoranți dar erudiți moralmente, paralel cu academicieni analfabeți etic, mult mai greu de crezut e că, la o adică, alcoolul stimulează memoria. Totodată, aflăm că fobiile sunt de neînlăturat, dar posibil de controlat, că mirosul e subapreciat iar văzul supraevaluat și ne întrebăm ce este din unghi psihologic superstiția. Ideea e că, fiind și el un simplu organ, creierul e victima propriului succes. În fapt, este un haos de obiceiuri, procese învechite și sisteme ineficiente.

Fiind nu doar soție și mamă desăvărșită, ci și stimulativ tovarăș de idei, eficient șef de cabinet, subtil îndrumător diplomatic și aducătoarea unui blazon de primrang social, Cornelia Brediceanu a devenit aproape o legendă în imaginarul scriitorului romăn. Unde mai pui și angelic-regala îngăduință față de nu puținele muze mai vag sau mai intens trecătoare prin viața sentimentală a lui Blaga. Alături de detaliile din viața literară și mai ales diplomatică a poetului, notațiile soției cuprind o suită de detalii picante despre conspirațiile umorale din culisele Externelor românești, ca și din interiorul Academiei, unde capriciile vanității lui Iorga făceau ravagii, inclusiv în prezența (și în pofida) lui Carol II.

Carte deja legendară în cuprinsul literaturii universului concentraționar, frecvent așezată în vecinătatea Gulag-ului lui Soljenițîn. Spre deosebire de majoritatea mărturiilor din sfera temei, nu solidarizarea, ci dezumanizarea domină peisajul uman, comportamentul și psihologiile încarcerate. Celălalt este văzut predominant ca o viitoare victimă, căreia i se vor putea lua încălțările, cojocul, căciula, mănușile, fularul. Plus importanța de fetiș pe care o capătă în lagăr bucata de pâine, scrisoarea, conserva, borcanul, săpunul, creionul. Și cum foamea poate conduce la linșarea unei veverițe.

Săptămâna 21 - 25 noiembrie 2016

Umor la patru ace, (auto), ironie destins-distinsă, deopotrivă cuprindere şi nonşalanţă în decuparea celor mai mari idei, invenţii şi erori mondiale de-a lungul timpului, a celor mai importante personalităţi, în bine sau în rău, ale istoriei, precum şi evaluarea mersului lumii prin evoluţia artelor. Plus eterna, universala fascinaţie a răului.   

Excepţională montare a pasionalităţii tumultuoase în porţelanuri narative. Indiferent că-i vorba de Orientul îndepărtat, sau de Balcani, de China, Grecia ori Serbia, de parabole realist-magice, legende sacrificiale gen Meşterul Manole, patimi senzuale de văduvie răzbunătoare, hârjoane erotice de tinereţe cu nimfe, naraide, iele aducătoare de blestem, ori de frumuseţea etiologică, subtil-religioasă din Sfânta-Fecioară-a-Rândunelelor, pretutindeni impresionează amestecul de forţă şi fineţe cu care fiorul metafizic lucrează patima, iar fabula farmecă morala.

Peste 30 de autori de vârste şi calibre diferite - printre care Doina Ruşti, Ioan Groşan, Radu Paraschivescu, Adrian G.Romila, Simona Sora, Ioana Nicolaie, Florin Iaru, Veronica D.Niculescu, Radu Vancu, Radu Sergiu Ruba, Ruxandra Cesereanu, Robert Şerban – îşi povestesc relaţiile cu „organul” preventiv-represiv, pre (sau post) 1989. Amenzi, interpelări, umilinţe, sfidări, obtuzităţi groase (precum să ceri „actele la control” unui grup de puşti care făceau, goi, baie în mare sub razele lunii, v. Radu Paraschivescu), absurd şi deriziune. Peste toate, scena povestită de Ioan T. Morar cu „tov. Johnny Răducanu la Miliţia din Costineşti” şi Autodenunţul lui Radu Vancu. 

De această dată, detectivismul lui Stelian Ţurlea se opreşte asupra ingratei, dramaticei şi adeseori fatalei misiuni a poliţiştilor sub acoperire, pe care o cuplează cu  traficul de droguri, corupţia şi traficul de influenţă. Dincolo de ritmul bine controlat al naraţiunii şi de substanţa etică bine drapată în dialoguri mucalit-argotice, ne delectăm cu o pereche de investigatori aparent antinomici (un cincagenar sobru, dezabuzat dar nu resemnat, şi un tânăr „jargonaut” de 25, haios cât cuprinde) dar a căror complementaritate se vădeşte ideală. Asta cel puţin deocamdată, fiindcă finalul indică în subtext un „va urma”.  

Un debut la 61 de ani surprinzător de elocvent din unghi narativ şi psiho-sociologic. Situate între fervoarea cu care Mircea Eliade mânuia, în romanele lui realiste din anii 30, un carusel derutant de personaje, axate deopotrivă pe împlinirea erotică, fapta socială şi dimensiunea spirituală – şi parabolele morale din romanele lui Dan Stanca, cuplurile desfăşurate în Nunta se susţin reciproc prin contraste aproape violente şi multiplu moralizante. Lumea „de fiţe” a noilor îmbogăţiţi cu nuntă la Snagov şi opulenţă ostentativă, direct legată mafiotic de corupţia generalizată, maschează afluxul de afacerism, cinism, amoralitate şi adulterism, cu priapisme spectaculoase, recalibrări erotice gen „changer les dammes”, vinovăţii tulburătoare şi răzbunări abrazive. În contrapartidă, hybris-ul îşi cheamă pedeapsa, drept pentru care asistăm nu doar la elanuri spiritualiste, ci şi la agonii torturante, accidente cumplite şi ispăşiri pe măsură. Totul, cu un miez metafizic decupat inclusiv din dialogul Platon-Berdiaev.

Săptămâna 14 - 18 noiembrie 2016

Captivant (şi mult instructiv) roman documentar despre Chicago-ul lui 1893, anul Expoziţiei Universale, avându-l în centru pe Daniel H. Burnham, arhitectul uriaşei iniţiative. Obsesia reuşitei franceze a Expoziţiei care a făcut să ţâşnească turnul Eiffel peste Paris. Enorma ambiţie a concurenţei cu New York-ul. Suma hărţuitor-ameţitoare de piedici, capcane şi greutăţi ridicate deliberat ori haotic în faţa ansamblului expoziţional de sistemul administrativ, bancar, de transporturi, aprovizionare, supraveghere, legislaţie etc. - totul concurenţial cât cuprinde şi bogat infracţional în subsol, prin reţelele sindicale, financiare ş.a.m.d. Pe versantul opus, romanul detectivistic al lui H.H.Holmes, criminal în serie, vecin cu Jack Spintecătorul, dar cu zeci (de nu chiar 200 !) de crime la activ.

Criţ, Viscri, Charlottenburg (singurul sat rotund in Europa) şi Richiş sunt câteva dintre destinaţiile magnetic-exemplare pe care ni le propune cartea. Veniţi de vreo opt veacuri în Transilvania, saşii simbolizează în mentalul românesc temeinicia, Grund-ul civilizator, cultul muncii, pasiunea chiverniselii şi precizia meşteşugărească fără cusur. Plus o binecuvântată forţă tampon între fragilitatea valahă şi revizionismul maghiar. Pe scurt, cam totul ne desparte, dar pământul ne uneşte. Descoperim aici disconfortul etnic al saşilor şi svabilor odată întorşi în Germania, hărnicia Carolinei Fernolend şi eficienţa Fundaţiei „Mihai Eminescu Trust” (300 de meseriaşi şcoliţi în tainele meşteşugăreşti de altădată), reuşita doctoriţei Margit Şerban (primul transplant de măduvă din România), ca şi bănoasele afaceri ale ceauşismului cu vânzarea (repatrierea) de etnici germani.

Secvenţe socio-familiale din New York-ul anilor1840 - 1870 venind de la o autoare născută într-un mediu high-life şi axate pe identitatea familiei, pe iararhie, ereditate, moştenirea opulenţei, triumf şi ratare. Căsătoria, convenienţele sociale, standardele financiare, dar şi salonarde, caracterul sever normativ al mediului, rivalităţi de avere şi poziţie de clasă, relaţia (cvasi-turghenieviană) dintre părinţi şi copii, iubiri paradoxale, fizionomia fetei bătrâne şi schimbul de mame. Cât despre Ziua de Anul Nou, e posibil ca, prin imaginea chinurilor remuşcării, să vă trimită către Zola şi Thérèse Raquin.

Urmând traseul marxism-leninism-troţkism-stalinism, după Dosarul Stalin din 2014 şi înainte de Dosarul Marx („Mistica revoluţiei totale”) prevăzut pentru 2017, la centenarul Revoluţiei bolşevice, autorii ne (re)familiarizează, pe de o parte, cu raportul de forţe bolşevism-menşevism, cu „teroarea de masă”, eserii, cadeţii, spartakiştii & Co, iar pe de alta cu substanţiala bibliografie a temei, de la Hannah Arendt la Martin Malia, cu Leszek Kolakowski, Richard Pipes, Robert Conquest, Ken Jowitt, Robert C. Tucker şi mulţi alţii. Când asistăm, aproape la scară planetară, la impulsurile tot mai năvalnice ale magiei anarhismului, ale relativismului, anomiei, alergiei violente la mainstream şi tradiţie, odată cu valurile tot mai pronunţate ale nostalgiei revoluţiei permanente, atari demersuri îşi depăşesc alura universitar-politologic-jurnalistică şi se încarcă de virtuţi de-a dreptul salvatoare.

În sfârşit avem harta – cu istoricul şi fotografiile – celor mai însemnate case, vile şi hoteluri din Sinaia, oraş esenţial de vilegiatură al high life-ului valah, alături de Constanţa şi Balcic. Un loc în care se intersectau firesc liberali şi conservatori, carlişti, antonescieni, legionari, ţărănişti, comunişti, francofili, germanofili, anglofili, plus elitele artistice, de la Caragiale şi George Enescu, la Sadoveanu şi Noica. Avem date interesante despre Mănăstire şi Cazinou, aflăm de crucea de pe Caraiman că figurează în Cartea Recordurilor, ni se spune că la 1900 în oraş locuiau 53 % români şi 47 % străini (italieni, greci, germani, francezi, unguri), că în 1924 pe str. Aosta se organizau curse de bob, plus istoricul Stânii regale, al vilelor din Cumpătu ş.a.m.d. Cu totul altfel e să colinzi de acum oraşul cu harta şi pozele în mână.

Săptămâna 07 - 11 noiembrie 2016

Cuplul şi fatalitatea adulterină. Altfel zis, relaţia conjugală ca iniţiere în propriul inconştient fantasmatic. Acolo unde pândesc invariabil demonii infidelităţii, pe care, dacă nu-i poţi struni, îi poţi măcar îmblânzi prin sinceritatea mărturisirii păcatului. Dar ce te faci când şi partenerul cade la rându-i pradă ispitei, fără a avea, însă, curajul confesiunii ? În plus, văzând finalul tragic provocat de şocul adevărului, cititorul cedează irepresibil  tentaţiei minciunii salvatoare. Ecranizarea romanului de către Sam Mendes i-a avut ca protagonişti pe Kate Winslet şi Leonardo diCaprio, cu nominalizări la Oscar, Globul de Aur şi BAFTA.

M-am lăsat cu voluptate încărcat de fervorile, chinurile, iluziile şi angoasele acestei copleşitoare corespondenţe la 21 de ani, în aceeaşi vară – ţin bine minte - în care am citit convorbirile lui Goethe cu Eckermann împreună cu Bucuria vieţii şi Agonie şi extaz de Irving Stone. O suită perfectă, zic eu, pentru elanurile autoformative ale unei postadolescenţe indecis-încercănate. Ce poate fi mai tulburător şi paradoxal pilduitor pentru o tinereţe dedicată simultan, dar cu cu asupră de măsură, trăirii estetice şi vieţii în sine, decât patosul unei nebunii hiperdotate artistic, care traversează firesc meandrele dăruirii (inutile) de sine, căderile afective, eşecul social şi starea de nesiguranţă perpetuă, totul ghidând-o către pustia automutilării şi împlinirea în sinucidere ?

Istoria Institutului Cultural Francez din Bucureşti, la 80 de ani de la înfiinţare, scrisă de cel care a creat masteratul de management cultural „Ecume”, în a cărui filială „Ecumest” a studiat în 1995 inclusiv Corina Şuteu, actualul ministru al culturii. Ne întâlnim cu Raymond Poincaré, Henri Berthelot şi Robert de Flers, cu Emmanuel de Martonne, Henri Focillon, N. Iorga şi G. Oprescu, cu Paul Morand, Alphonse Dupront, Jean Mouton şi Roland Barthes, ca şi cu lotizarea Ioanid de la Grădina Icoanei - Bv. Dacia, plus arhitectul Oskar Maugsch (autorul „Palatului Generala”, actualul sediu BCR din Piaţa Universităţii) care avea să amenajeze casa Olănescu, sediul Institutului. Închis între 1949 şi 1970, Institutul Francez (unde George Enescu şi Dinu Lipatti concertau pro-Franţa în 1943) avea 6300 abonaţi la bibliotecă în 1976, pentru ca în 1985 Securitatea să umple sala de spectacole (actuala „Elvire Popesco”) cu... elevii unei şcoli de surdomuţi, doar-doar să ţină lumea culturală la distanţă...! 

Cea mai temerară ispravă din istoria noastră literară. Este pur şi simplu romanul romanului : al construcţiei lui, al editării şi al receptării de la apariţie până astăzi. Irlanditate şi evreitate, Leopold Bloom şi Italo Svevo, biografism şi textologie, context socio-psiho-erotico-financiaro-profesional, viaţă sentimentală, mecenat, acuze de pornografie, amestecul inextricabil şi năucitor de fiziologie, mitologie, metafizică, visceralitate, sublim şi scabros, într-un roman construit ca „o cursă cu obstacole dispuse circular”. O sumedenie iniţiatică de situaţii aparent fără ieşire, finalmente autorul (Joyce) indicând „grotesc-triumfător” soluţiile „aşa cum călăul arată capul victimei”. Ca şi în cazul cărţii despre Faulkner, febrila empatizare a exegetului cu mult complicatul său subiect face din lectura actului critic-evaluativ o detectivistică miraculos acaparantă.

Vreo 30 de autori, în covârşitoare majoritate poeţi opzecişti, sunt întrebaţi frontal sau pieziş, subtil sau provocator despre afirmare şi ratare, despre provincia văzută ca spaţiu al damnării, ori, dimpotrivă, ca eficientă însumare de variante ale Capitalei. Despre poezia moldovenească, lunedismul bucureştean şi echinoxismul clujean. Despre inutila, de nu chiar contraproductiva obsesie a Nobel-ului literar în spaţiul nostru cultural. Despre „noua sinceritate” a 2000-ismului, numărul cititorilor de poezie şi încă altele. Clujul, Marta Petreu şi Ion Mureşan. Ioan Moldovan şi Oradea, Dumitru Chioaru şi Sibiul, dar şi evadarea lui Ioan Es. Pop din Maramureş. Stabilirea lui Gabriel Chifu la Bucureşti, Parisul lui Matei Vişniec, eterna nemulţumire a lui Liviu Ioan Stoiciu de tot, de toţi şi toate, dar mai presus de orice un răvăşitor interviu cu Ion Zubaşcu.  

Săptămâna 31 octombrie - 04 noiembrie 2016

Un fel de „5 o clock novel”, unde 80 % din „acţiune” este conversaţie tipic britanică (bârfe, flirturi, ironie, schimb spumos de aluzii etc.). Romanul cuplului, atmosferă de club diplomatic, permanente ispite adulterine, ipocrizie, jocuri cu multiple strategii, teatralitate cu febrilitate, duplicităţi, iubiri neîmpărtăşite, fizionomii de un pitoresc moral iritant şi ataşant aproape în egală măsură. Proaspăt căsătorită cu lectorul de literatură engleză al Consiliului Britanic de la Bucureşti, Olivia Manning se proiectează în Bucureştii lui 1938-43, labirintizându-şi cu sportivă voluptate plictisul, senzaţia de soţie neglijată, dezabuzarea, tentaţia infidelităţii ş.a. punctând atmosfera nepăsător-saxon-hedonistă cu incitante notaţii despre români ca popor de gâşte îndopate (reţin enorm, dar nu ştiu să folosească lucrurile învăţate). Eterna observaţie a străinilor în Principate: ţară binecuvântată, ceea ce îndeamnă la leneveală şi la cultul triadei verbale a mânca, a dormi, a iubi.

Greu de acceptat directa învecinare cu Gulag-ul lui Soljeniţîn şi Kolîma lui Şalamov. Rămasă fidelă crezului marxist-leninist chiar şi în plină teroare stalinistă la 1937, Evghenia Ghinzburg e mai aproape de Belu Silber decât de Lena Constante, ceea ce, dacă asigură un anume pitoresc al lecturii, subţiază, în schimb, empatia cititorului, dramatismul şi inexplicabilul cumplitelor nedreptăţi specifice canibalismului de partid cultivat de Stalin. Dincolo de astfel de rezerve, jurnalul e plin de scene tulburătoare, revoltătoare şi în chip amarnic exemplare, precum dormitorul cu agente kominterniste din partidele comuniste frăţeşti din Occident, care mai de care nepricepându-şi pricinile arestării şi condamnării.

Cum a acţionat PCR după 1947 pentru implementarea modelului sovietic în agricultura naţională ? În ce măsură se potriveau condiţiile specifice fiecărei provincii româneşti tiparelor bolşevice şi tehnicilor NKVD-iste privind dezchiaburirea (de-kulacizarea) şi colectivizarea ? Ce zone geografice se potriveau mai uşor noilor coordonate şi care le erau refractare, fie din pricina condiţiilor geografice, a structurii umane şi caracteristicilor etno-religioase, fie datorită condiţiilor financiare ale comunităţilor ? Care au fost principalelele tendinţe din partid privind ritmul, amploarea şi tacticile cooperativizării ? Care a fost aportul aparatului coercitiv-represiv-punitiv şi care a fost anvergura rezistenţei organismului naţional faţă de acestea, de la refuzul cotelor, ascunderea recoltei şi deliberata sacrificare a vitelor, până la  atacarea, alungarea, inclusiv linşarea activiştilor de partid ? Care era raportul dintre rezistenţa armată a bărbaţilor grupaţi în nuclee de luptă clandestină – şi energia, adeseori feroce, a femeilor rămase cu copiii în sat, ca lance şi scut în faţa invadatorilor ?

Biserica Grecilor (Ghiorma Banul) 1564-65, dărâmată pe la 1870. Biserica Zlătari. Mănăstirea, Turnul şi Spitalul Colţea. Văcăreştii lui Nicolae Mavrocordat. Mănăstirile Pantelimon. Bisericile Sf. Spiridon Nou şi Visarion. Schitul Darvari. Eforia Spitalelor Civile. Minunăţia pe nume Stavropoleos. Spitalul Filantropia. Teatrul Domniţei Ralu Caragea, tipografiile şi uriaşa activitate cultural-editorială depusă de greci în Valahia, odată cu tot ce se leagă de nume precum Dositei Filitti, Chrisoveloni, Polizu, Suţu, Hepites, Papadopol, Cuţarida, Diamandi, Sion, Zerlendi, Zappa, Danielopol, Kalinderu, Bacaloglu, Caracaş, Palade, Oromolu, Manicatide. Plus, desigur, dubla imagine a fanariotismului rămasă în mentalul public, de vampirizare financiară şi construcţie cultural-civilizatorie. Şi lunga listă de greci aflaţi în staff-ul lui Constantin Brâncoveanu : secretari, diplomaţi, educatori, medici, duhovnici.

Text din 1894 tipărit în 2014. E ca şi când am descoperi astăzi cele Două loturi ale lui Caragiale. Unde mai pui că ambele sunt legate de acelaşi nucleu psiho-narativ : amăgirea, fantasma înşelată. Aici, un bătrân scriitor se lasă încet dar sigur victimă unei farse a junilor confraţi, fals admirativi. Prilej de subtil elogiu al bunei resemnări, dar mai ales de teleportare în atmosfera vieneză, a boemei cenacliere, a societăţilor de lectură şi saloanelor monden-estetizante dinspre finalul mitteleuropean al veacului 19. 

Săptămâna 24 - 28 octombrie 2016

514 articole având ca public ţintă invăţământul preuniversitar şi care cuprind, între altele, principalele domnii medievale din Transilvania, Moldova, Tara Românească şi Taratul Vlaho-Bulgar, marile bătăliî şi marile dinastii, monumente istorice faimoase, principalele oraşe antice şi medievale, istoricul provinciilor româneşti, principalele partide politice, constituţiile din 1866, 1923, 1938, 1948, 1952, 1965, 1991, revoluţii, răscoale, reforme, dar şi concepte politice şi termeni specifici, precum autonomie, aristocraţie, glasnost, utopie, naţionalism, comunism, capitalism, stânga-dreapta, tribut, burghezie, civilizaţie ş.a.

Tulburătoare lectură pentru optzeciştii mai mult sau mai puţin nostalgici, care-şi vor întâlni aici neliniştile, umilinţele editoriale, elanurile insurgente, setea de afirmare, patosul generaţionist vs.conştiinţa valorii individuale, frenezia cenaclieră (cu apetisantele tensiuni concurenţiale dintre lunedism, echinoxism şi complexele moldave), micile mari sabotaje ale sistemului represiv, ori, dimpotrivă compromisurile (necesare sau inutile). Trăindu-şi viaţa, dar şi fiecare scrisoare, cu febrilitatea artistului care-şi presimte moartea prematură, Aurel Dumitraşcu (1955-1990) îşi expediază neastâmpărul cultural, social, profesional şi erotic pe adresa unui prieten şi confrate de breaslă mult mai calm, flegmatic şi bine cumpănit socialmente, dar la fel de ahotnic în ce priveşte formarea culturală şi afirmarea editorială. 

„Lecţia istoriei ne învaţă că, în Rusia, tentativele de reformă sunt urmate de întoarcerea la autocraţie (...) Rusia n-a fost niciodată cu adevărat „ca noi", dacă prin asta înţelegem o democraţie liberală, orientată spre economia de piaţă, în care cei care exercită puterea reprezintă voinţa poporului şi pot fi inlocuiti printr-un proces guvernat de legi (...) Se pune acut întrebarea daca Rusia ar trebui să fie „europeană" sau ar trebui să-şi îmbrăţişeze moştenirea „asiatică", inclusiv sistemul de guvernare autocratic primit de la mongoli. Iar sentimentul că Rusia se află în Europa fără a face parte din ea stăruie şi astăzi". Iată premisa şi, totodată, morala fabulei. Adică filtrul (etern dilematic) prin care i se citeşte întreaga istorie.

„Statul îşi face datoria faţă de literatura naţională într-o singură formă : a sprijinirii celor ce ajută partidul care guvernează" suna un verdict al lui Iorga din 1925. De o actualitate indubitabilă, ca şi multe altele din antologia de faţă. Alte realităţi, însă, se situează în chip dureros antinomic, precum o altă afirmaţie din acelaşi articol : „Fuseseră şi alte vremi. Toată adevărata politică venea din cultuă şi una din cele mai înalte expresii ale ei era literatura. Cel mai însemnat om politic al nostru, Mihail Kogălniceanu, a fost şi a rămas scriitor în orice emanaţie a marelui său suflet". În rest, dintre cele 11 capitole ale cărţii, cel mai răvăşitor-revoltător este al treilea, „Profiluri negre", cu diabolizarea elitelor interbelice (inclusiv îndemnuri la arestare, condamnare şi chiar linşare) pe la 1945-50 în texte inchizitoriale semnate de Ion Caraion, Miron Radu Paraschivescu, Silviu Brucan, N.D.Cocea, Nestor Ignat, Horia Liman ş.a. printre ţinte figurând Blaga, Maniu, Crainic, Motru, Mihail Manoilescu, Ion Marin Sadoveanu, P.P.Panaitescu, Ion Petrovici...

 Caz rar şi, deci, cu atât mai fericit, când a doua carte întrece în  anvergură şi substanţă debutul. Dacă în Vina aveam o singură patimă devastatoare şi un singur personaj curnulativ de trăiri, vinovăţii şi ispăşire, de această dată teza rnorală — violenţa dornestică, agresiunea conjugală., abuzarea copiilor şi moştenirea răului — se depliază pe mai multe paliere, insinuîndu-şi otrava de-a lungul a patru fizionomii şi destine. "Ziua cea mai fericită din viaţa mea a fost nu cea în care m-am măritat sau cele în care s-au născut copiii mei, ci aceea în care a murit ^-tatăl meu" — citim pe prima pagină. Un tată sadic, alcoolic, dominat de-o violenţă patologică. (pseudornotivată de moartea prematură a primului copil) îşi torturează ani şi ani soţia, fiicele şi fiul, după care binevoieşte să moară. Numai că răul se moşteneşte în cele mai surprinzătoare, chinuitoare şi irepresibile feluri, astfel încît, abia acum se va dezlănţui cu adevărat (şi întreit) tragedia.

Săptămâna 17 - 21 octombrie 2016

 Fost conservator (deputat de Bacău), dar frate de ministru liberal (Mircea Th. Cancicov, ucis de comunişti în închisoarea din Râmnicu Sărat), Vasile Cancicov (1873-1931) avea să treacă la conservatorii democraţi ai lui Take Ionescu, odată cu I.L.Caragiale. (De altfel, în Ordinea, ziarul condus de Cancicov, aveau să apară constant conferinţele takisto-electorale caragialiene dintre 1908-1912). Culmea e că tocmai Marghiloman, şeful conservatorilor, avea să-l sprijine în repetate rânduri pe Cancicov, pe când acesta suferea represaliile autorităţilor germane în Bucureştii aflaţi sub ocupaţie. Suntem în 1917-1918, cu capitala în plin regim militar de rechiziţie (se confiscă nu doar case, cai şi alimente, ci lenjerie de pat, gardurile de sârmă şi fier, ba chiar şi...cauciucul de la mesele de biliard), cu un C. Stere care, de groaza ruşilor, propune anexarea României la Austria, cu soldaţii bulgari care fură moaştele Sf. Dumitru de la Mitropolie, cu calmul acomodant şi petrecăreţ al bucureştenilor, indiferent de etnia şi rosturile ocupantului, plus un Cisşmigiu unde se cultivau zarzavaturi pe toată lungimea peluzei dintre Primărie şi Schitul Măgureanului.

Binevenită reconsiderare şi utilă însumare documentară întru o mai bine cumpănită lectură a destinului acestui excepţional exponent al generaţiei 27. Simplul fapt că avem de-a face cu un doctorat (susţinut în 2012) coordonat de Zoltan Rostas ne arată rolul substanţial deţinut aici de D. Gusti şi de cercetările echipelor regale de etno-socio-antropologie, în contrapartidă cu cealaltă influenţă majoră - cea politic-metafizică, a lui Nae Ionescu - asupra generaţiei lui Mircea Eliade şi Mircea Vulcănescu. Sunt făcute disocieri multiplu folositoare între „naţionalismul integral” pronat de Uniunea Naţională a Studenţilor Creştini şi „viaţa integrală” propulsată de Asociaţia Studenţilor Creştini din România. Şi este reluat dosarul „problemei ţărăneşti”, care a influenţat politica şi viaţa socială şi a preocupat reflexivitatea interbelică într-o măsură poate egală cu „problema evreiască”.

Oare câţi dintre tinerii care sunt vrăjiţi (şi) astăzi de Cantafabulele formaţiei Phoenix de acum patru decenii ştiu că Şerban Foarţă, autorul majorităţii textelor de pe capodopera albumelor rockului românesc, este deopotrivă campionul manierismului din câmpul liric naţional, dar şi omul care a versificat Psaltirea şi Ecleziastul, traducând totodată din Mallarmé, Verlaine şi Valéry, din Hugo, Apollinaire şi...Leonard Cohen ? Ne reîntâlnim, aşadar, acum cu superba Invocaţie recitată pe disc de Stelian Pittiş, cu Scarabeul şi Pasărea Kalandrinon, cu Zoomahia, Inorogul şi şarpele casei, dar şi cu texte neselectate pe LP-ul Phoenix-ilor prefaţat, la vremea lui, de Adrian Păunescu, precum Filadelful (variantă a „fratelui dulf cu ochi de sulf”), Alcedonia, Avis pia ş.a. Prilej perfect de lectură atentă, dar şi re-ascultare cu ochii închişi.   

După ce, în volumul anterior, s-a lăsat alintat în fel şi chip la curţile grofilor maghiari, londonezul de 18 ani (n.1915) exmatriculat din colegiu şi plecat haihui prin Europa intră în Valahia pe la Porţile de Fier, flirtează, admiră nesăţios peisajele şi se alcoolizează cu egală intensitate, după care cutreieră Bucureştii aristocratici, bucurându-se, însă, la fel de familiar prin stânile bulgăreşti şi greceşti, pentru a traversa în final Sfântul Munte (Vatoped, Zografu, Dionisiou, Marea Lavră, Iviron, Karakalu, Pantocrator, Dokiaru, Kutlumuş, Stavronikita ş.a.). Pe drum, găsim note interesante despre Grigore Gafencu, Maria Cantacuzino şi George Enescu, sau despre Mogoşoaia Marthei Bibescu, dar şi despre sefarzii bulgari şi aşkenazii din România, plus „melancolia fatalistă a ţăranilor români".

Vreo 60 de experienţe de copilărie din ceauşism, într-un mozaic ameţitor, dar din păcate lipsit de structura care să le acorde forţă penetrantă. Avorturi mortale, filme ruseşti la căminul cultural, portocala ca fetiş hibernal, discurile Electrecord cu poveşti, rablele Dacia şi frigiderele Fram, taberele de pionieri ca lagăre în miniatură, profesori haioşi, duplicitari, violenţi sau provocatori, împodobirea bradului de Crăciun şi maşinuţele chinezeşti, august 1968, dragoste la 10 ani, nopţi de priveghi erotic, primele hârjoane sexuale, primul drum, la 6 ani, la Zoo...0 postfaţă meseriaşă a scriitorului — totuşi sociolog — Dan Lungu ar fi întărit şi pecetluit eficient însumarea confesivă.

Săptămâna 10 - 14 octombrie 2016

Un nume ştiut mai degrabă ca muzeu al artei moderne, decât ca feminitate debordantă. Amestec de pragmatism, hedonism, estetism şi senzualism Peggy îl iubeşte pe Beckett, ni-l povesteşte pe Brâncuşi făcând pe ţăranul prin restaurante de lux, dar şi pe Cocteau fumând opiu şi oglindindu-se narcisiac pe toţi pereţii. Ne spune cum tatăl (care avea să moară pe Titanic) îşi aducea amante acasă pe când fiica avea 6 ani, cum viitoarea colecţionară avea să-i dăruiască lui Victor Brauner ochiul de sticlă, cum erau taxate ca fasciste cutare pânze de Kandinski, ca şi despre performanţele priapice ale unor VIP-uri artistice, despre meandrele – deopotrivă sublime şi vicioase ale boemei expresionismului abstract, despre Moore, Arp, Pollock, Ernst, Picasso, Matisse, Mondrian, Klee, Braque...Cei cu care ar cam trebui să ne mulţumim, conchide ea în 1960 : „Astăzi este vremea colecţionării, nu a creaţiei. Haideţi cel puţin să conservăm”.    

27 de doamne şi domnişoare din România, SUA, Cuba, India, Rusia, Burundi, Ucraina, China, Japonia, Ungaria, Franţa, Indonezia ş.a., căsătorite cu italieni, elveţieni, englezi, australieni, danezi, congolezi, chilieni etc. Cu, adică...„extratereştri”. Excelentă ideea autoarei de a realiza aceste dialoguri care ne aduc, practic, patru continente la masă, cu sumedenie de prejudecăţi etno-religioase, conflicte noră-soacră, socru-ginere, xenofobie vs. înţelegere reciprocă, zeci de contexte hazlii, picante, sumbre sau groteşti, totul ca pledoarie pentru dragostea pură, cu bogate nostalgii romantice şi deviza Vive la différence.

Dacă tot vorbeam, nu demult, de Zenon, merita să facem un salt către stoicismul târziu, către  această veritabilă comoară de înţelepciune, absolut exemplară (şi) astăzi. Totul este în chip flagrant antipodic gândirii noastre. Aici se gândeşte cu precădere Întregul (nu se cultivă maniheita, fragmentarismul, părtinirea), se caută seninătatea (nu contorsionismul deprimant), armonia şi virtutea (nu hidosul, oroarea, viciile, devianţa). „Să fii lumină” şi „să stai drept”. „Ceea ce nu e util roiului nu e folositor nici albinei”. Sapă mereu înlăuntrul tău, fiindcă acolo vei găsi izvorul binelui, adică daimonul, zeul din tine. Vorba lui Cioran : „găsesc mai multă mângâiere şi chiar mai multă speranţă în preajma unui împărat istovit, decât în preajma unui profet scânteietor”.  

„În anul 1998, fix pe 1 ianuarie, am descoperit ce voiam să ajnung în viaţă : NIMIC. La 19 ani, este, de altfel, cea mai bună opţiune. O susţin şi acum”. Acesta-i personajul, cu energii, opţiuni şi peripeţii picareşti, care – după ce află că mama i-a fost colaborator al Securităţii şi, drept urmare, l-a procreat cu un cetăţean suedez avut ca (drag) obiectiv în multele-i misiuni erotic vigilente– porneşte prin Europa, via Belgrad către Stockholm, în căutarea tatălui. Şi a sensului vieţii. Tristeţe mucalită, amestec de violenţă, deriziune, dezabuzare, autocompasiune şi autopersiflare, într-o incitantă învecinare cu situaţiile dramatico-funambuleşti din romanele anterioare, Urma şi Laika.  

135 de personaje, care de care mai acaparant, cu nimic mai prejos de istoria marilor genealogii (şi gineceuri) imperial-europene : comploturi, decapitări, trădări, convertiri, spionaj, exilări impuse ori deliberate, otrăviri, ţiitoare oficiale, sumedenie de bastarzi, intrigi de alcov cu bătaie geostrategică, plus violuri, triunghiuri conjugale, ample contribuţii culturale, filantropice ş.a.m.d. Multe doamne şi domniţe ne-au venit din Polonia, Rusia, Grecia, Serbia, Ungaria (unele au fost căsătorite şi de 4 ori cu magnaţi poloni). Aportul cultural e de-a dreptul orbitor în cazul Maricăi Brâncoveanu (la fel ca îngăduinţa Elenei Cuza faţă de infidelităţile soţului domnitor. Graţie domniţei Ralu Caragea ne-am înzestrat cu cel dintâi teatru. Anastasia Ivanovna Trubeţkaia, a doua soţie a lui Dimitrie Cantemir, şi-a dezvăţat soţul de barbă şi haine turceşti...şi tot aşa, într-o lectură plină de farmec, dramatism şi învăţăminte.

Săptămâna 03 - 07 octombrie 2016

„Oamenii cu cele mai bune mirosuri din lume sunt bunica, mama, fratele mamei, tatăl fetei mele şi fata mea (...) Fata mea miroase a porumb dulce, crud, deşi ei îi spun mereu că miroase a burtă de căţel. Când se enervează, miroase a pădure, iar când plânge a floarea-soarelui în ploaie. Bărbatul meu miroase a bici în vânt...” Curajul dezarmant al asumării frenetice a feminităţii. Scris jubilativ, trăiri exuberante, fervoarea aducerilor aminte şi un personaj memorabil : Coca, ţigăncuşa devenită insolit membru al familiei şi care ar merita invidia Doinei Ruşti.

Zenon – şi virtutea ca esenţă a vieţuirii (spre deosebire de plăcerea epicureicilor). Personaj suculent pentru anecdotica gen Diogene Laertios, Zenon e descris ca un tip înalt, slab, şubred şi flegmatic, pasionat de chifle cu miere şi vin, dar şi de adolescenţii frumoşi. Ins aspru, de o avariţie barbară, pentru care somnul e o cădere, incestul oedipian ceva cât se poate de normal, iar zeul străbate materia aşa cum curge mierea în faguri, în vreme ce scopul vieţii este armonia cu natura.

Cinice, desigur, majoritatea, dar inseriabile mai degrabă în sfera „tales of unexpected”. Psihologii (dez)abuzate, existenţa ca declic spre absurd şi violenţă, fantazări hohotitor suprarealiste (un vagin uriaş, însă rece şi vid, în care se intră şi se iese ca de pe pista unui aeroport din Alaska), profesori homosexuali, dar hărţuiţi de adolescente rusoaice cu dor de căpătuire americană, plictisuri conjugale atinse, la paritate, de cancer şi paralizie, totul prefaţat de Nick Hornby „Nu cred că ştiu vreo altă organizaţie care să combine jocul cu excelenţa în literatură şi cu o conştiinţă socială reală şi eficientă”.

Aceleaşi calităţi din primul volum : echilibru, contextualizare, cuprins comparatist, antireducţionism, antigeneralizare, lipsa oricărei agende ideologice. Dilema Vintilă Brătianu („prin noi înşine”) – Virgil Madgearu (nevoia de capital străin). Istoria imnurilor României. Istoricul şerveţel geostrategic : Ialta, Churchill, Stalin, Grecia şi România. Cum s-a scris Istoria Transilvaniei  în Ungaria lui 1988 şi la ce ar trebui să ne aşteptăm dinspre revizionismul şi iredentismul maghiar în 2018. Afacerea Tămădău. Regiunea Autonomă Maghiară. Şi mai ales un şir istorii controversate şi neelucidate din decembrie 1989, de la operaţiunea „Trandafirul” la moartea lui Marin Ceauşescu.

Când un psiholog vorbeşte în prefaţa unui volum de proză despre angoasă, doliu, dezorientare, elemente fantastice, iraţional, durerea de a fi, absurditatea puterii şi înfrângerea libertăţii, ca şi despre Cehov, Kafka şi Borges, iar autorul acestora este el însuşi psihanalist (lacanian), te poţi aştepta „liniştit” la o lectură ca însumare de harpoane obsedante. Copilăria ca fantasmă şi obsesia singurătăţii, a vinovăţiei inocente, a maternităţii sau iubirii ca farsă letală. Eros, Thanatos şi capcanele fericirii. O Reuniune care se învecinează cu Ţigănci-le lui Mircea Eliade, în timp ce Urâţii ar stârni invidia lui Marquez şi Llosa.

Săptămâna 26 - 30 septembrie 2016

Cartea vine perfect în continuarea eseului despre Bucureştii lui Mircea Eliade din 2013 (urmând Celor două Mântulese, 2009). Şase „lecturi posibile ale oraşului” : ca „arhitectură organică a memoriei”, la Mircea Cărtărescu ; „martor mut al Istoriei”, la Gabriela Adameşteanu ; „simptom al societăţii româneşti în tranziţie”, la Stelian Tănase ; „stâlp al lumii” de citit, însă, demitizant, în cheie ironică, la Simona Sora ; oraşul ca personaj, cu destin şi fizionomie proteică (dar bine întemeiat pe filieră documentară), la Ioana Pârvulescu ; şi Bucureştiul resorbit de călătorul străin, la Filip Florian, unde oraşul „dă corp vieţii interioare”. Fiecare capitol este eficient dublat de un interviu luat special de autoare tuturor scriitorilor abordaţi.

Excelentă dozare a suspansului : întreţesere de piste false, aşteptări (de lectură) captivant înşelate, qui pro quo-uri agasante, ambiguităţi pe muche de cuţit. Fixaţia anchetatoare a unei octogenare atinse de demenţă senilă, care-şi caută cu sadică tenacitate prietena dispărută, exasperându-şi familie şi iritând autorităţile. Căutare în care se vor amesteca încet, halucinant, vinovăţii ceţoase, infidelităţi, drame conjugale, pulsiuni riscante, obsesii vindicative, gelozii, substituiri psihopatologice...Şi un final pe măsură.

Savuroasă lecţie de înţelepciune şi bunăstare lăuntrică din partea unui maestru Zen, nominalizat în 1967 de Martin Luther King la premiul Nobel pentru pace. „Atunci când mergi, caută, să ajungi cu fiecare pas”. „Trebuie să învăţăm să mergem în aşa fel încât să ne bucurăm de fiecare pas. Mergem ca nişte somnambuli, fără a ne bucura de ceea ce facem de fapt. Mergem, dar în mintea noastră facem deja altceva : planificăm, organizăm, ne îngrijorăm (...) Trebuie doar să devii conştient de faptul că mergi. Conştientizarea este deja iluminare. Fii conştient de faptul că eşti în viaţă. Această conştientizare îţi va aduce multă fericire”. 

„Ca o icoană verde/Decupată din pajişte/De rama ferestrei,/Iarba îmi creşte deasupra biroului/Printre creioanele/Pe care încearcă să le convingă/Să înmugurească,/Printre tastele ordinatorului/Mândre să-i fie ogor./Firele ei fac umbre-stafii/Peste pagini/Bălării,/Înlănţuite ca nişte litere/Ale unui text rău prevestitor,/Ca nişte imagini/Ale unor viitoare paragini/De care mi-e dor”. Lirism serafic, tristeţe pură, seninătate, împăcare, cu sonorităţi blagiene şi argheziene : stofă, croială şi culori de extremă raritate în zilele noastre.

Utilă incursiune în timp (1996-2015) a unui fost poet şi redactor echinoxist, apoi analist, om de radio-tv şi consilier al premierului, în prezent ambasadorul României în Germania, pe care Andrei Pleşu îl vede ca model pentru tinerii gazetari de astăzi. Rememorăm evoluţii şi involuţii politice interne (inclusiv „the internal war” care ne alterează şi decimează organismul naţional), urmărim coregrafia politică a Bucureştilor între Rusia, Ucraina, Vestul Europei, Asia şi SUA, discutăm cu Herr Dr. Helmuth Kohl şi cu Dr. Henry Kissinger, totul într-o perspectivă desfăşurată cumpănit, nuanţat şi atent contextualizată, unde până şi scenariile potenţial apocaliptice devin digerabile.  

Săptămâna 19 - 23 septembrie 2016

Prima traducere românească a Petericului tematic. Căutând un subiect anume (smerita cugetare, străpungerea inimii, lăcomia, dragostea, ascultarea, răbdarea, trezvia ş.a.m.d.), nu mai e nevoie să cutreieri, selectând, toată cartea, ci găseşti deja grupate principalele subiecte de meditaţie. Interesant e că sunt avute în vedere şi abordate absolut toate viciile, abaterile, ispitirile, pe scurt : toate lucrurile stânjenitoare din viaţa duhovnicească, fiind tratate firesc şi cumpănit, cu înţelepciune, înţelegere, uneori chiar cu umor, deşi,în esenţă, necruţător.

1945 – 1958, Brazilia şi Portugalia. Elena Lupescu în corespondenţă cu Tanţi Cosăcescu (n.1905), soţia avocatului Jean Cosăcescu. Personaj profund negativ, dar şi furibund diabolizat în politica, gazetăria şi opinia publică românească, „Duduia” rămâne, orice ar fi (fost) şi orice s-ar spune, un „obiectiv” obligatoriu de studiat, cu cât mai rece şi bine atestat documentar, cu atât mai bine. Aici avem doar partea cochetăriei pur feminine, cu preocupări frivol vestimentare, vag artistice şi domestice, plus câteva detalii incitante despre Carol II în exil, ca ex-rege, soţ şi tată.

Cu suculentul său talent de povestaş, Neagu Djuvara ne teleportează în Ţările Române dintre 1800 şi 1848 (cu dese incursiuni înainte şi după). Cine erau fanarioţii, cât rău şi cât bine au făcut şi cum li s-au derulat relaţiile cu boierimea pământeană. Înscăunarea domnitorilor, administraţia, transporturile. Turcofilie şi rusofilie pe fondul conservatismului oriental şi reformismului occidentalizant. Viaţa religioasă, ţărănimea, robii ţigani şi începuturile urbanizării. Morala fabulei? „Inteligenţei politice şi stăruitoarei activităţi diplomatice a unui mănunchi de mari boieri îşi datorează probabil ţările române norocul, la mijlocul veacului trecut, de-a nu fi fost prefăcute în simple gubernii ale împărăţiei ţarilor”. 

Violenţa pamfletară a gazetăriei eminesciene. Limbajul de fosă septică al revistei România Mare, citit prin intermediul presei legionare şi al Scânteii din epoca Brucan, dintru care s-a adăpat cu voluptate maladivă scatofilia vadimistă. Mineriadele epocii Ion Iliescu, alături de examinarea pamfletarismului arghezian. Incredibilele insulte aduse Anei Blandiana în anii Alianţei Civice, josnicele manipulări cu substrat sulfuros din Adevărul, Azi, Dimineaţa, la începutul anilor 90, dar şi abordarea limbajului coroziv de la Academia Caţavencu şi Plai cu boi. O carte remarcabilă şi necesară, fără doar şi poate. Să fim drepţi, însă : titlul corect al cărţii ar fi trebuit să fie „Imaginarul violent LA români”, dincolo de detaliile contextuale, absolut nimic neavând în esenţă aici vreun specific etno-geo-psiho-istoric.

Amurgul anilor nebuni şi prefigurarea coşmarului războinic într-o Europă dominată deopotrivă de cultul plăcerii, mania şocării cu orice preţ şi voinţa de putere. Excentricitate, exuberanţă, dandysm, luxurianţă senzorială, estetism, anarhie, proletarism, aristocratism, expresionism, erotism şi psihanaliză, totul cu personaje precum Kafka, Spengler, Thomas Mann, Proust, Freud, Jünger, Jung, Schnitzler, Keyserling, Gottfried Benn, Braque, Picasso, inclusiv Hitler, Stalin, Lenin, Trotski şi Tito. Plus numitul Louis Armstrong, deţinut la 12 ani, şi căruia un gardian îi oferă în joacă o trompetă...

Săptămâna 12 - 16 septembrie 2016

La centenarul autorului (18 aug. 2016), Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Georgeta Filitti, Mircea Cărtărescu, Horia Roman Patapievici, Andrei Pippidi ş.a. semnează evocări emoţionante, care înconjoară admirativ şi sprijină cu farmec un album fotografic somptuos, deopotrivă picant şi nostalgic, plus 444 de excerpte din scrierile istoricului şi memorialistului.

Când ai scris un roman ca Numele trandafirului, care avea să influenţeze serios arta narativă europeană, şi ai contribuit substanţial la dezvoltarea semioticii (între altele, cu conceptul de Opera aperta), numele tău figurând cu onor în cataloage de istoria artei, de medievistică sau bibliofilie, bineînţeles că, dedat cu pasiune gazetăriei, vei fi citit cu delicii, indiferent că te ocupi de masonerie, fraude bancare, dependenţa internetică a tineretului, statul mafiot şi  Berlusconi, ori de religie, sociopsihologie, viciile mass media, terorism şi multe altele.

O „succes story” tipic americană : puştanul crescut, fără tată, într-o mahala sordidă, livrată tuturor viciiilor şi infracţiunilor posibile, de către o mamă prostituată şi narcomană, urcă toate treptele degradării – mici hoţii, tâlhării, atac cu mână armată, alcoolism, priapism, condamnări, puşcărie, droguri, acuzaţii de viol etc- paralel cu fulminanta ascensiune sportivă (plus îmbogăţirea de rigoare) care-l va propulsa printre vârfurile mondiale din toată istoria boxului. O mostră terifiantă de alchimie a ororii, adevărată trecere prin infern cu vremelnice eliberări halucinante, graţie energiei supraomeneşti, antrenorilor dibaci, ambiţiei exemplare şi voinţei de afirmare cu orice preţ.

 Dilema veche : cea mai bine scrisă revistă din peisajul românesc post-89 (o vreme la paritate cu Academia Caţavencu), dotată în prezent cu cea mai mare densitate de inteligenţă, sagacitate şi talent narativ. Iar creuzetul tuturor calităţilor redacţionale a fost şi este rubrica din care s-a constituit antologia de faţă. Aşchii de absurdităţi planetare, prostologikon hohotitor, cu mostre de umor tandru, educativ, contondent, inocent sau parşiv, cu ironie acidă, mucalită, sofisticat-eufemistică ori direct muşcătoare, cu felii, hălci sau firimituri de păcalo-tândală realitate românească, apte să onoreze cele mai pretenţioase aşteptări de jubilaţie intelectuală.

Dinspre lumea sumbru-psihotică fiordurilor scandinave, atât de familiarizată cu depresia, nevrozele, ispita, erezia şi păcatul, vecin cu Ibsen, dar şi cu Dostoievski, ne vine un roman care face pereche cu Laur-ul lui Evgheni Vodolazkin. La fel de baroc, plin de antinomii, convulsionat de problema răului ca trambulină pentru radicalismul etic, într-o relaţie aproape perversă a păcătuirii cu mântuirea şi într-un climat (psiho)istoric violent, proteic, fascinat de încălcarea limitelor.

Săptămâna 05 - 09 septembrie 2016

Cu umorul picant şi ironia contaminată suprarealist a lui Bohumil Hrabal deasupra, cu vecini mai bătrâni precum Nicolae Velea şi Ion Băieşu, ori mai tineri, ca Sorin Stoica şi Mimi Brănescu, satul Strâmbeni pe care Ciprian Măceşaru îl propune ca metonimie a României de azi îşi desfăşoară geografia belalie între cruzime, grotesc şi funebru, între prostie, viclenie, abulie şi demonie, între violenţă şi iresponsabilitatea frizând demenţa. Fiecare îşi râde de fiecare, toată lumea bate şi înşeală pe toată lumea, autoritatea minte, fantazează megaloman şi alterează tot ce atinge. Se violează, se ucide, victimele se sinucid, satul se visează republică autonomă, iar nebunii, după ce joacă în rol de Nemesis, ajung să meargă cu bicicleta pe sub mormintele din cimitir.

Imposibil să ţi-l închipui ca adorator al lui Churchil  pe fostul primar al Londrei, trecut în doar câteva luni de la filoeuropenism direct printre fanii Brexit-ului. Şi totuşi, e adevărat : cartea este un imn de slavă de la un capăt la celălalt. Churchil e descris exclusiv în termeni de genialitate, umăr la umăr cu Napoleon. I se justifică toate erorile, i se cauţionează toate gafele, i se exaltă umorul şi geniul tactic, epicureismul şi proteismul politic, abuzul (sau lipsa) de diplomaţie, cinismul, sarcasmele, versatilitatea sau, dimpotrivă, tenacitatea principială. Un destin care, în ochii autorului, a transformat totul în aur, indiferent ca-i vorba de primul sau al doilea război mondial, de persuadarea întru război a SUA, de Ialta sau înfiinţarea Israelului, de conservatorismul slujit liberal, sau liberalismul dificat pe pilonii aristocratismului reacţionar. Culmea e că te convinge

Meniu copios pentru admiratorii reginei Maria, printre ale cărei doamne de onoare s-a numărat, din 1914 în 1938 autoarea. Fără să aibă suculenţa evocativă a Zoei Cămărăşescu şi în ciuda multelor caiete lipsă, Jurnalul Irinei Procopiu (văduva arhitectului Louis Blanc) este o cronică adeseori ameţitoare a vieţii elitelor politice şi artistice (în special muzicale) din interbelic. Elisa Brătianu, Martha Bibescu, Nadèje Ştirbei, Maria Cantacuzino şi George Enescu, Veturia Goga şi Nadia Duca sunt personaje ce revin aproape la fiecare pagină. Alături de ele o puzderie onomastică, sute de concerte, seri de muzică şi lectură, cancanuri, revelaţii şi mărturii – picante, înduioşătoare, revoltătoare – de la o Martha Bibescu pentru care Elena Lupescu este „suverana mea”, la scenele de gelozie furibundă ale Marukăi Cantacuzino şi până la secvenţe erotice din panoplia lui Nae Ionescu. Plus seria neagră a umilinţelor de după 1944-47, un dezastru tulburător şi demn fixat memorialistic, ce face pereche cu amintirile lui Alice Voinescu din anii domiciliului forţat.

Subiect delicat, apt de tratări antinomice în mod egal justificabile. Resimţită ca umilire, disperare, nevoinţe, patologie, distrugere, spitalizare, neputinţă, sclerozare şi anticameră a morţii, bătrâneţea poate fi trăită la fel de coerent şi motivat ca eroism, seninătate, onoare, demnitate, înţelepciune şi chiar jubilaţie. Dacă lumea veche, cea biblică mai ales, o ţine la rang de cinste, mentalitatea postmodernă îi condamnă ifosele, cabotinismul juvenil, elanurile moralizante etc. Toate acestea sunt percutant şi seducător abordate aici de scriitori, preoţi, arhitecţi, călugări, diplomaţi, gazetari, profesori universitari, printre care Ioana Pârvulescu, Teodor Baconschi, Ruxandra Cesereanu, Mircea Mihăieş, Radu Paraschivescu, Ieromonah Agapie Corbu, Anca Manolescu, Pr. Emanoil Băbuş, Costion Nicolescu, Sever Voinescu, Matei Vişniec, Sorin Lavric.

Exuberanta Timişoară plurietnică a anilor 60-70, prietenia de-o viaţă cu Nicu Covaci, revelaţiile explozive pe nume Elvis, Woodstock, Beatles, Rollling Stones. Puştimea rebel-erotizantă tipică Tinerilor (în)cântaţi de Cliff Richard. Ce va să zică rockul şi twist-ul exersate pe...o tobă pionierească. Legendara bunică din Germania, prin care Phoenix s-a dotat tehnic la modul magistral, spre vicleana invidie a Securităţii (care favoriza, pesemne, concurenţa gen Sincron). Primele concerte liceale, năvala ispitelor şi exceselor de tot felul şi toate calibrele. Despărţiri, reveniri, iubiri cu năbădăi, contradicţii, trădări, eşuări sau false triumfuri. Istorii cu Canarul, Vremuri, Floarea stâncilor, Nebunul cu ochii închişi ş.cl. Plus UTC-ul, inclusiv cu Valentin Ceauşescu în personaj binevoitor, sau Adrian Năstase în juriu la „Primăvara baladelor”. Peste toate : nostalgia după tot ce-a fost, disperarea faţă de sublimul care ar fi putut să fie şi tristeţea faţă de ce a rămas.  

Septembrie 01- 02, 2016

Cartea verii, pentru mine. Un cuplu de autori efervescent şi mucalit deopotrivă - el hâtru îngăduitor, ea sagace şi fără cruţare - colindă cu ataşantă nonşalanţă „butoiul cu pulbere” al Balcanilor în căutarea lui „le bon sauvage”. Fără prejudecăţi, tabuuri, reducţionism sau mitizare, fără să diabolizeze, ori să cauţioneze cu tot dinadinsul, dorind doar să constate şi să cuminece cuminte. Circulă în repetate rânduri prin Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru, Croaţia, Ungaria, Albania, România, printre creştini, musulmani, ţigani, eurofobi, rusofili, germanofobi, naţionalişti ireductibili, vameşi de toate culorile şi apucăturile, sunt invitaţi la nunţi în cârciumi de-un pitoresc ameţitor, înşelaţi, ospătaţi regeşte, dezorientaţi, ajutaţi din amuzament sau pură generozitate, dar, una peste alta, fac din zona balcanică exact ceea ce este ea esenţialmente : o frenetică, vitalizantă baie de sălbăticie, un tărâm al paradoxului feeric şi mizerabil, al concordiei contrariilor, unde judecăţile se suspendă iar tragicul e luat invariabil „à la légère”.   

Toţi admiratorii lui Mircea Cărtărescu ştiu că – decretat în numeroase rînduri „capodoperă a poeziei române” – Levantul este un produs tipic postmodernismului, cu o intertextualitate fabuloasă, retopind, fie parodic ( şi chiar şarjat), fie înălţând noi arhitecturi imagistic-sonore, toate vârstele liricii naţionale, de la Văcăreşti, Conachi, Bolintineanu, Heliade, Alexandrescu, Eminescu, la Arghezi, Blaga, Ion Barbu, Bacovia, până la Nichita, Dimov, Brumaru şi congenerii optzecişti, trecând intens prin Caragiale, Anton Pann, Alecsandri şi mulţi alţii. Ei bine, Cosmin Ciotloş a făcut mai mulţi ani detectivistică textuală şi a punctat exact toate reperele de pe harta referinţelor. Vreo sută de pagini de note însoţitoare, realizate cu acribie aproape maniacală, ne oferă sursele tuturor aluziilor, sentenţelor, citatelor etc. În cele din urmă, Levantul capătă alură inclusiv de manual de istorie poetică, mult mai mult decât o simplă, afectuos-respectuoasă „carte de recitire”.

Săptămâna 18 - 22 iulie 2016

O cu totul altă relaţie cu tatăl decât în cazul lui André Agassi. Aici, un tată într-adevăr iubit ca părinte şi sincer venerat ca intens stimulator de energii, catalizator emoţional şi îndrumător spiritual. O copilărie de alint & pozne pentru mezina familiei, „prinţesa” celorlalte trei surori. Evoluţia paralelă cu Venus, cu inevitabile sincope, complicităţi, nepotriviri temperamentale, ruperi de ritm şi trădări nevinovate. Marea deziluzie sentimentală de la 20 de ani şi decizia solitudinii afective. Complexele de inferioritate şi lupta sportivă ca alchimie a frustrărilor. Iar deasupra tuturor : credinţa în „Dumnezeu Iehova”.

După eclatantul succes al Adevărului despre cazul Harry Quebert, roman de debut vândut în două milioane de exemplare şi premiat inclusiv de Academia Franceză, Joël Dicker (31 de ani) îl redistribuie pe Mark Goldman în rolul naratorului bifocalizat al unei saga familiale întinse pe decenii, unde orgoliul, invidia şi gelozia (între fraţi, între părinţi şi copii, între prieteni ca şi între soţi) ajung să facă prăpăd (mai multe cazuri de ratare pe viaţă, o crimă, un accident mortal şi două sinucideri).  

O nouă însumare de analize sociologic-estetice, peisaje socio-morale şi verdicte politico-religioase ale unui scriitor înzestrat cu geniul eseului şi care scanează realul cu o privire filtrată prin Bruegel-i, Goya, Rubens, Bosch, plus Daumier & Jiquidi. De la hidoasele botoxări şi siliconări de pe micile ecrane până la Catedrala Mântuirii Neamului, trecând prin dezmăţul administrativ bucureştean, pseudomotivaţia Legii 217, mârlănia, ţăţismul, bombănismul, nombrilismul negativ, inexistenţa unui real cromatism doctrinar al partidelor, europenism, găunoşenia corectitudinii politice ş.a.m.d. totul pare că se sprijină pe două faimoase exclamaţii caragialiene : „ţară-i asta, mă ?!?” şi : „ia uite-i ce drăguţi sunt !...”

După seducătoarea alegorie religioasă din Viaţa lui Pi, avem acum o nouă încărcătură de suprarealism magic, prin care se împacă evoluţionismul şi creaţionismul. În locul tigrului bengalez pe nume Richard Parker, avem acum un cimpanzeu „ahasveric”, iar rătăcirea iniţiatică de 227 zile prin Pacific devine pelerinajul către un sat din munţii Portugaliei, făcut, pe rând, de un preot la 1631, un tânăr inocent într-ale automobilismului, în 1904, apoi de un medic autopsier în 1939 şi, în fine, de un senator canadian, în 1981, cel prin care ni se va oferi şi cheia multelor zăvoare ale lecturii. În filigranul aventurilor picareşti, se întrevede Macondo-ul marquezian, iar paginile 167-191 sunt antologice.

După ameţitoarea însumare de mărturii despre dezastrul de la Cernobîl şi cruzimile halucinante din Războiul nu are chip de femeie şi Ultimii martori, Svetlana Aleksievici ne copleşeşte cu o necruţătoare înlănţuire de mărturisiri autobiografice ale Omului Sovietic. Necruţătoare, adică paradoxal pilduitoare, feroce, stupefiantă, revoltătoare, incredibilă şi dezarmantă deopotrivă. Nutrind un soi de mistică a suferinţei, „sufletul rus” face în trupul lui „homo sovieticus” – prin retortele diabolice ale comunismului - alchimia celor mai aiuritoare contrarii, transformând delirant dictatura în necesitate, epurările, înfometările şi execuţiile în masă în legitate, ca şi umilinţa în triumf, supunerea în forţă, robia în putere, tortura în extaz ş.a.m.d. Perfectă, deşi piezişă, explicaţie pentru susţinerea lui Putin în Rusia de azi.

Săptămâna 25 - 29 iulie 2016

Un roman cu Philip Marlowe la 55 de ani de la moartea lui Raymond Chandler. Autorul intră desăvârşit în pielea binecunoscutului monolog interior al Detectivului, unde se amestecă savuros flegmatismul egofil, umorul negru, forţa de seducţie erotică a vinovatelor inocente (ori a inocenţei vinovate), redutabile aluviuni alcoolice, bătăi temeinice, cadavre inevitabile, poliţişti agasanţi, scene de tortură curmate de sfintele răzbunări ale recipiendarului, plus inevitabilele piste false şi finalul cu lovituri de teatru, cavalereşte garnisite moral şi punctate cu mucalita autopersiflare specifică eroului nostru. 

Binevenită pată de culoare în peisajul editorial de la Baroque, dominat de cărţile cu savoir vivre şi romanele de vacanţă sentimentală. Navigăm printre Comneni, Macedoneni, Paleologi, Lascarizi, Cantacuzini, printre eretici şi evrei, iconoclaşti şi iconoduli, vedem Bizanţul atacat de (sau în războaie cu) perşi, avari, berberi, ostrogoţi, arabi, ruşi kieveni, bulgari, vandali ş.a., pătrundem în politica abilă a duplicităţilor eficiente pe nume „bizantinism”, în relaţiile turcilor şi grecilor, dar şi în subtilitatea imperial-milenară faţă de multele minorităţi, mai mult integrând decât destrămând sau exterminând.

Admirabil jurnal de turism cultural, vrednic vecin cu notele italiene ale lui Duiliu Zamfirescu şi jurnalele de călătorie ale lui Maiorescu, dar şi cu „carnetele europene” ale lui Adrian Marino. Bănăţean mândru şi sever, admirator necondiţionat al ethosului Biedermeier şi Mittel-Europei, om de dreapta, conservator în cele culturale şi liberal în cele economice, votând cu republicanii în SUA, catolic fervent şi net ostil exceselor corectitudinii politice, Nemoianu traversează America, se simte perfect în spaţiul anglo-german, mai ales în marile catedrale, îşi notează sincer rezervele faţă de cutare aspecte italo-hispano-greceşti, comentează cu surprinzător şi copleşitor profesionalism capitole întregi de istorie a picturii europene, colindând toate marile muzee şi galerii, asociind uneori picant, alteori nostalgic sau ludic detalii gastronomice, meteorologice şi hoteliere, intrigi universitare şi bârfe academice, zeci de întâlniri cu personalităţi, lecturi, amintiri, portrete psihologice ş.a.m.d.

Isteria sărbătorilor şi ispitele megalomaniacale din viaţa religioasă. „Cancerul oligarhiei cleptocrate”. Idealizarea vs. diabolizarea Străinului. Tranzacţionalismul (istoric, politic, etic) al românilor. Absenţa „simţului regional al istoriei”. Lipsa de identitate doctrinar-politică a partidelor de azi. „Stofa amorfă şi înfometată a maselor”. „Ecologismul şi sectarismele imanentiste”. Ridicolul mimetismului corporatist şi lumea fiţoasă a baştanilor, cocalarilor, beizadelelor, şmecherilor, „băieţilor deştepţi” etc. România – „colecţie de războaie civile în eprubetă”. Blogosfera ca „fabrică de narcisism”. Voluptatea ţâfnei. Băşcălia şi anemia simţului civic... Iar peste toate, nevoia acută de oameni-punte, care să aibă „consecvenţa căii de mijloc”.

Dan Dinescu „bate” Maramureşul de vreo 40 de ani, a făcut mii de fotografii acolo şi a tipărit mai multe albume dedicate acestui loc fermecat, despre care Ioan Alexandru scria cam aşa . „Maramureş, murmure amar/Fluturii plâng fără-ncetare/Şi soarele-i mereu pe zare spânzurat/Lângă icoana Vergurei Fecioare”. Ţară de lemn şi piatră, cu muzici şi straie strălucitoare, cu biserici de-un gotic ţărănesc unic în lume, cu oameni aspriţi de pădure, viscole şi horincă. Fie în alb-negru, fie color, fizionomiile, peisajele, sărbătorile social-religioase şi instantaneele domestice, de-o familiaritate când picantă, când înduioşătoare compun un album de-o percutanţă ataşantă. Păcat, numai, că editura nu este menţionată.

În luna august „Cartea de la ora 5” intră în vacanţă.

Pentru mine va fi luna scrisului.

Dumneavoastră vă doresc un timp bun, plin şi senin,

cu lecturi plăcute & folositoare.

 Să ne revedem cu bine la 1 septembrie !

Dan C. Mihăilescu

@  @  @

Săptămâna 18 - 22 iulie 2016

O cu totul altă relaţie cu tatăl decât în cazul lui André Agassi. Aici, un tată într-adevăr iubit ca părinte şi sincer venerat ca intens stimulator de energii, catalizator emoţional şi îndrumător spiritual. O copilărie de alint & pozne pentru mezina familiei, „prinţesa” celorlalte trei surori. Evoluţia paralelă cu Venus, cu inevitabile sincope, complicităţi, nepotriviri temperamentale, ruperi de ritm şi trădări nevinovate. Marea deziluzie sentimentală de la 20 de ani şi decizia solitudinii afective. Complexele de inferioritate şi lupta sportivă ca alchimie a frustrărilor. Iar deasupra tuturor : credinţa în „Dumnezeu Iehova”.

După eclatantul succes al Adevărului despre cazul Harry Quebert, roman de debut vândut în două milioane de exemplare şi premiat inclusiv de Academia Franceză, Joël Dicker (31 de ani) îl redistribuie pe Mark Goldman în rolul naratorului bifocalizat al unei saga familiale întinse pe decenii, unde orgoliul, invidia şi gelozia (între fraţi, între părinţi şi copii, între prieteni ca şi între soţi) ajung să facă prăpăd (mai multe cazuri de ratare pe viaţă, o crimă, un accident mortal şi două sinucideri).  

O nouă însumare de analize sociologic-estetice, peisaje socio-morale şi verdicte politico-religioase ale unui scriitor înzestrat cu geniul eseului şi care scanează realul cu o privire filtrată prin Bruegel-i, Goya, Rubens, Bosch, plus Daumier & Jiquidi. De la hidoasele botoxări şi siliconări de pe micile ecrane până la Catedrala Mântuirii Neamului, trecând prin dezmăţul administrativ bucureştean, pseudomotivaţia Legii 217, mârlănia, ţăţismul, bombănismul, nombrilismul negativ, inexistenţa unui real cromatism doctrinar al partidelor, europenism, găunoşenia corectitudinii politice ş.a.m.d. totul pare că se sprijină pe două faimoase exclamaţii caragialiene : „ţară-i asta, mă ?!?” şi : „ia uite-i ce drăguţi sunt !...”

După seducătoarea alegorie religioasă din Viaţa lui Pi, avem acum o nouă încărcătură de suprarealism magic, prin care se împacă evoluţionismul şi creaţionismul. În locul tigrului bengalez pe nume Richard Parker, avem acum un cimpanzeu „ahasveric”, iar rătăcirea iniţiatică de 227 zile prin Pacific devine pelerinajul către un sat din munţii Portugaliei, făcut, pe rând, de un preot la 1631, un tânăr inocent într-ale automobilismului, în 1904, apoi de un medic autopsier în 1939 şi, în fine, de un senator canadian, în 1981, cel prin care ni se va oferi şi cheia multelor zăvoare ale lecturii. În filigranul aventurilor picareşti, se întrevede Macondo-ul marquezian, iar paginile 167-191 sunt antologice.

După ameţitoarea însumare de mărturii despre dezastrul de la Cernobîl şi cruzimile halucinante din Războiul nu are chip de femeie şi Ultimii martori, Svetlana Aleksievici ne copleşeşte cu o necruţătoare înlănţuire de mărturisiri autobiografice ale Omului Sovietic. Necruţătoare, adică paradoxal pilduitoare, feroce, stupefiantă, revoltătoare, incredibilă şi dezarmantă deopotrivă. Nutrind un soi de mistică a suferinţei, „sufletul rus” face în trupul lui „homo sovieticus” – prin retortele diabolice ale comunismului - alchimia celor mai aiuritoare contrarii, transformând delirant dictatura în necesitate, epurările, înfometările şi execuţiile în masă în legitate, ca şi umilinţa în triumf, supunerea în forţă, robia în putere, tortura în extaz ş.a.m.d. Perfectă, deşi piezişă, explicaţie pentru susţinerea lui Putin în Rusia de azi.

Săptămâna 11 - 15 iulie 2016

Cel din urmă volet din „Trilogia frontierei”, după Marea trecere şi Căluţii mei, căluţi frumoşi, exfoliază odată mai mult virtuţile aliajului de cruzime, inocenţă virilă, frenezie picarescă, lirism al sălbăticiei şi pasionalitate morbidă, care-l raliază frecvent pe Cormac McCarthy (premiul PEN-Saul Bellow pentru întreaga carieră în....) lui Faulkner în opinia criticii. Aceeaşi zonă iniţiatică, de purgatoriu moral cu scene şi încercări de infern ritualic de la graniţa cu Mexicul, de această dată nu în căutarea cailor furaţi, a salvării lupoaicei minunate, ori a recuperării răzbunătoare a cadavrului fratelui, ci pentru eliberarea unei prostituate de care se îndrăgosteşte... prietenul lui Billy Parham (??????????)

Bach („cheia de boltă a muzicii baroce”), Wagner, Beethoven, Mozart, impresionismul şi George Enescu, ca şi Ceaikovski şi Prokofiev, Debussy, Ravel, Haydn, Brahms, Palestrina, Monteverdi ş.a., odată cu indicaţii despre istoria concertului, baletului, poemului simfonic, rapsodiei, sintezei tonale, serialismului, plus „capacitatea fantastică de autoironizare la Mozart”, „obsesia destinului” la Ceaikovski, eseul lui Thomas Mann din 1933 despre „Pătimirile şi măreţia lui Richard Wagner” sau fascinaţia lui Beethoven pentru Goethe şi mitul lui Faust. Cartea face pereche perfect cu volumul De ce mergem la operă” (2014) unde sunt reunite conferinţele susţinute de autor la Fundaţia „Calea Victoriei”.

Plecată în 1916 cu Ferdinand şi guvernul la Iaşi, lăsând Bucureştii în seama lui Marghiloman, P.P.Carp şi Martha Bibescu, Regina Maria cedează cu bucurie invitaţiei lui N.Iorga de-a scrie săptămânal în Neamul Românesc evocări, mărturisiri şi îmbărbătări pentru soldaţi, ofiţerime şi, deopotrivă, pentru elite şi publicul comun. Iniţial, cartea avea să apară în 1925 la Londra. Note de drum din mai toate zonele ţării (Hurezi, Polovragi, Iaşi, Constanţa şi Dobrogea, Sinaia, Bran, Braşov, Mangalia etc.), evocarea Peleşului, Cotrocenilor, Balcicului, dar şi a ruinelor de la Comana, jubilaţia emoţionantă a actelor filantropice, toate cu seducătorul amestec de feminitate, regalitate şi maiestuoasă trăire a naturii, care luminează fiecare pagină a Reginei.

Cu încântătoare, dezarmantă sinceritate, când ghiduş, când picant, maestrul Dan Grigore răspunde întrebărilor pline de empatie şi bine ţintite ale Diei Radu. Relaţia contorsionată cu o mamă arhi-iubitoare, dar posesiv-invazivă ; intrigile jungliforme, deloc „vegetariene”, din viaţa muzicală ; iubirile, eşecurile şi variatele energii formatoare ; labirinturile compromisurilor ideologic-arghirofile prin care securimea de partid obliga fiecare valoare artistică să se iniţieze şi să „cotizeze” ; perioadele de studiu şi turneele din ţară şi străinătate ; consideraţii despre compozitori, biografii, stiluri şi şcoli interpretative - totul compune o lectură savuroasă şi plină de învăţăminte.

19 personalităţi de vârste, calibre şi geografii interioare diferite, de la Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Adriana Bittel şi Radu Paraschivescu, la Neagu Djuvara, Şerban Cantacuzino, Monica Pillat sau Andreea Răsuceanu, îşi ţes povestea bucureşteană fie cu nostalgie, fie cu  „iubiură”, niciodată cu dispreţ, ci adesea cu o sfântă exasperare faţă de infinitele încercări prin care acest „oraş neiubit” a ajuns deopotrivă un loc al huzurului, improvizaţiei şi contrastelor flagrante, al îndrăcirii, eclectismului, nepăsării politice şi nemerniciei administrative.

Săptămâna 04 - 08 iulie 2016

În 1985, temeinic angajată în noile realităţi istorico-ideologice ale perestroikăi, laureata Nobel-ului literar pe 2015 a publicat Războiul nu are chip de femeie. În acelaşi an a reunit această tulburătoare suită de mărturii ale unor oameni cu diverse meserii, care aveau între 3 şi 12 ani în zilele invadării URSS de armatele hitleriste. Aproape fiecare secvenţă are deopotrivă valoare de mărturie istorică şi încărcătură psiho-estetică de scenariu. Viziunea apocaliptică a oaselor zburând peste cimitirele bombardate. Îngroparea zecilor de morţi de pe câmpul din spatele casei. Plecarea taţilor în miez de noapte. Fetiţe care se învelesc cu plapuma pe câmp, la căderea bombelor, sau care îşi ocrotesc mai degrabă puişorii abia ieşiţi din ou. Sărăcie lucie, mizerie, sălbăticie, cruzime, sute de mii de orfani...”În război am învăţat să mă rog”.

Maestrul mondial al genului horror îşi mărturiseşte parte din tehnicile ficţionale (relaţiile dialogale, ritmul narativ, conturarea şi închegarea personajelor, simbolismul ş.a.), paralel cu trimiteri instructive la Carrie, Apocalipsa, Salem s Lot, Misery, Christine etc., confesiuni (sănătate, căsnicie, accidentul din 1999, modele scriitoriceşti de la E.A.Poe şi Lovecraft la Raymond Chandler), dar mai ales sfaturi pentru învăţăceii dormnici să ajungă scriitori de succes ( cum se face o comparaţie elocventă, o descriere ş.a.m.d.)

Deşi tezist în subtext şi împovărat de multe zone prolixe cu inutile meandre temporale (din 1934 în 1974), romanul premiat cu Pulizer în 2015 dezvoltă emoţionant relaţia de tandreţe fratern-erotică dintre o fată oarbă (al cărei tată este arestat şi trimis în lagăr în Germania nazistă, rămasă captivă într-un Saint-Malo devastat de bombardamentul aliaţilor în1945), şi un adolescent neamţ fascinat de electronică şi radiotelegrafie, impetuos înscris în Hitlerjugend şi promovat în Wehrmacht, însă ale cărui iluzii eroice se sleiesc încet dar sigur. Complicitatea, dăruirea, simţul lui de onoare şi sacrificiu o vor salva de mai multe ori pe fata nevăzătoare, unica lor întâlnire construind simbolic o punte inefabilă peste un fluviu de întuneric.

Săptămâna 27 iunie - 01 iulie 2016

Nu doar biserica, bordelul, internatul, tranşeele, cazarma sau corabia au funcţionat eficient ca „omfalos narativ” de-a lungul istoriei romanului, ci şi cârciuma. În cazul de faţă, barul, adevărat axis mundi pentru Juniorul narator Moehringer. Prieteniile adolescentine, rivalităţile, iniţierile în virilitate, prima iubire (ce se va dovedi duplicitară), admiterea la Yale, obsesiva căutare a tatălui (cu final tragic), energiile modelatoare (bunicul, mama, unchiul), dar mai ales fauna spectaculoasă a barului (cu figuri pentru care Marquez ori Llosa ar avea de ce să fie invidioşi) întemeiază un destin şi configurează o lume.    

Caterina de Medici, Victoria, Elisabeta I-a şi a II-a Angliei, Maria Tereza, Ecaterina a II-a a Rusiei, Maria Antoaneta, Sissi (Elisabeta, împărăteasa Austriei şi regina Ungariei), dar şi Missy a noastră (Regina Maria, adăugată în sumar special pentru ediţia românească) ş.a. Experte în geostrategie (acţionând adeseori în antinomie cu soţul, ori convertindu-l la politici antipodice), mame şi cu câte 16 copii, amante înşelate, soţii intrigante, văduve insaţiabile sau condamnate la ghilotină, înfăptuind imperii sau inaugurând Ermitaje, unele domnind şi câte şase decenii – demonstrează din plin şi strălucitor valenţele feminităţii în raport cu Puterea : constituirea abilă, cultivarea tenace şi administrarea subtilă a acesteia.

Ce va să zică „om de rând” la unul dintre stâlpii propagandei sovietice în România, vajnic „politruc”, cum singur se defineşte, om de încredere (adică agent de influenţă) al Moscovei staliniste, abonat din oficiu al tuturor prezidiilor şi privilegiilor epocii ? În trecerea de la dejism la ceauşism, Beniuc (şi toate categoria pe care o ilustrează) este criticat în plenare, este înlocuit de la conducerea Uniunii Scriitorilor, îi vede pe Zaharia Stancu (calificat drept agent al Siguranţei şi spionajului occidental), Demostene Botez, Mihnea Gheorghiu (şi mulţi alţii) în noile graţii ale partidului, este oripilat de publicarea lui Mircea Eliade în Secolul XX ş.a.m.d. Ba încă trăieşte cu greaţă şi spaimă „stupida agitaţie” din august 1968, după invadarea Pragăi de tancurile ruseşti. Şi explică în fel şi chip infamia antiblagiană din Pe muche de cuţit.

Săptămâna 20 - 24 iunie 2016

Extazul muzical ca unică însumare de trăiri ale divinităţii şi spulberării de sine, concomitent cu orgasmul, delirul dictatorial, disperarea, gustul neantului şi presimţirea vieţii de apoi. Gândirea filosofică, logica, dialectica epileptică şi nimicnicia sistemelor – toate se sufocă la prima suflare muzicală. Bach („nostalgia paradisului pierdut”, „exilul pământean al îngerilor”), Mozart („Boticelli cu un plus de melancolie”), Wagner şi  titanismul beethovenian stând perfect alături de sfâşierile tangoului argentinian la Paris  şi înfricoşatele senzualităţi ale ţiganilor lăutari unguri. Un Cioran esenţial, melo-gnosticul pentru care, între Dumnezeu şi diavol, graniţă şi filtru nu-i decât trăirea umană.  

Încă un spectacol ataşant, mucalit şi autopersiflant cu şăgalnică (la rigoare, picantă) măsură, al unuia dintre cele mai bine conturate personaje ale vieţii noastre literare, alături de Emil Brumaru sau Şerban Foarţă, de Angela Marinescu şi N. Breban, de Ileana Mălăncioiu sau Mircea Dinescu. Aflat mereu într-un contre-emploi  (auto)provocator (nu s-a vrut profesor şi totuşi asta a fost o viaţă, n-a vrut să scrie cărţi şi totuşi a publicat peste 20, nu a visat străinătatea, dar a predat aprope un deceniu în Franţa, nu s-a dorit nici romancier, nici critic literar, eseist sau gazetar, fiind până la urmă din toate câte ceva şi încă la modul remarcabil), L.C. îşi desfoliază cu parşivă inocenţă jurnalul îmbătrânirii ca voluptate a libertăţii. Cioran, observă autorul, „spune că-şi suportă viaţa fiindcă o trăieşte ca pe un concediu. Înţeleg mai bine de ce ţin aşa de mult la el”.

Carte apărută în 1985, la debuturile furtunoase ale perestroikăi, însufleţită, aşadar, de patima adevărului cu (aproape) orice preţ. Cam un milion de femei au luptat, mai mult sau mai puţin, voluntar pe frontul antihitlerist. Secvenţe amuţitoare: mame care-şi îneacă de bună voie bebeluşul când detaşamentul lor e prins în capcană, iar scâncetele noului născut risca să le dezvăluie ascunzătoarea ; grupele KGB însărcinate să-i împuşte pe soldaţii ruşi care intenţionau să se retragă ori să se predea ; ostaşi mai speriaţi de pedepsele lui Stalin decât de prizonieratul nazist ; nunţi petrecute în tranşee, cu rochii de mireasă croite din paraşute germane ; tinere care-şi taie cosiţele din cauza lipsei de apă ; femei care-şi pierd ciclul pe toată perioada războiului ; nemţii care încetează focul la vederea tinerelor asistente venite să îngrijească răniţii şi să ridice morţii...

La un an după moartea regelui Ferdinand şi a lui Ionel Brătianu (statuia liberalismului împotriva căruia Nae Ionescu a vituperat frecvent, ştiind să-i recunoască, însă, cavalereşte meritele istorice) tenacele carlist de la Cuvântul îi probozeşte constant pe Vintilă Brătianu, Barbu Ştirbey şi I.G.Duca, dar şi pe O. Goga, pentru a etala admirativ statura lui Iuliu Maniu. Iar Nicolae Filipescu este văzut drept „cel mai mare suflet de român din ultimii 50 de ani”. Pe de altă parte, volumul impresionează prin sumedenia polemicilor cu lumea eclezială, majoritatea de o actualitate stânjenitoare. 

Binevenită ocazie pentru de-caricaturizarea unui episod pitoresc din istoria României moderne, prea multă vreme rămas exclusiv sub apăsarea ironiilor caragialiene şi-a virulentei gazetării eminesciene. „Republica de la Ploieşti” – care pentru multă lume continuă să fie apanajul „stecluţei cu vitrion” a Miţei Baston, al spaimei conului Leonida de zavragii şi al mahmurelii matinale din „Boborul”lui Caragiale, s-a constituit ca rebeliune a „roşiilor” (liberalii radicali) la 8 august 1878. Celebrul triunghi Ion Brătianu-C.A. Rosetti-Eugeniu Carada, plus „fabulosul” Candiano Popescu (antidinasticul republican fervent care avea să ajungă peste un deceniu... aghiotant regal, apoi general) pun la cale ditamai revoluţia, chit că la Ploieşti aveau să se împartă doar 20 de puşti şi 9 săbii. Cei 41 de acuzaţi vor fi achitaţi, iar obsesia anti-germano-monarhică se va cuminţi încet dar sigur întru binele „Cauzei naţionale”.     

Săptămâna 13 - 17 iunie 2016

Binevenită repunere sub spotul istoriei literare. Câţi cititori de azi ai Pânzei de păianjen mai ştiu de relaţia autoarei cu Camil Petrescu şi Mihail Sebastian, de anecdotica motivaţie a rezervelor calinesciene, ori de tehnica rescrierii cameleonice, în anii dezgheţului ceauşist, a unor proze prin care Cella Serghi a plătit (împăcată ideologic, de altfel) tribut jdanovismului dejist ? Sunt evaluate deopotrivă etapele biografiei, memoriile şi corespondenţa, ca şi povestirile, romanele, gazetăria, traducerile şi receptarea critică, de la Camil Petrescu şi E.Lovinescu până la Marian Popa şi Ilie Rad.

Pornind (scriitoriceşte) de la istoria propriei familii de evrei budapestani emigraţi în 1949 în Occident către SUA („fugeam de comunişti”), autorul reface harta erorilor şi ororilor europene care au condus la cele două războaie mondiale şi ecuaţia bolşevism-fascism-nazism, ajungând la marile ezitări geostrategice de astăzi, cu tot mai acute pulsaţii secesioniste, la coregrafia tot mai stânjenitor regizată a unei Europei trecute din lumea bipolară a războiului rece către oscilaţii dintre cele mai suprinzătoare, de la recalibrarea apetitului dictatorial, naţionalist şi xenofob, la filoislamism, americanofobie, rusofilie, utopii (euro)asiatice, tribalism ideologic ş.a.m.d.

Excelentă ocazie de recuperare a lui Perpessicius, cronicar la Cuvântul lui Nae Ionescu, martirul textologiei şi istoriei  noastre literare, omul care a orbit trudind zeci de ani pe manuscrisele eminesciene, nedreptăţit în chip flagrant de altminteri fireasca noastră admiraţie pentru Călinescu, Lovinescu, P. Constantinescu, Cioculescu. Ni se repun pe masă sute de cărţi , o adevărată istorie sui generis a literaturii interbelice realizată din radio-recenzii. Nu doar că vedem prizate sur le vif cărţile lui Sadoveanu, Arghezi, Rebreanu, H.P.Bengescu, Eliade, Mateiu Caragiale, Camil şi Cezar Petrescu, Iorga, Lovinescu, Călinescu, Gib Mihăescu, Bacovia, Pillat, Ion Barbu, Minulescu, Ionel Teodoreanu, dar întâlnim sute de autori de raftul doi si trei - de la D.D. Pătrăşcanu, Al. Cazaban, M. Celarianu, Carol Ardeleanu şi E.Speranţia, la G. Magheru, Romulus Cioflec, Lucia Mantu sau Pop Marţian.  

Mostră elocventă pentru ce va să zică lucrare de referinţă. Sunt puse sub lupă, sobru şi eficient, zeci de titluri memorialistice şi analizate istoric, psihologic, estetic, deopotrivă factologic, naratologic şi emoţional, cu N. Steinhardt, Adriana Georgescu, Nichifor Crainic, Lena Constante, Valeriu Anania, Nicole Valery-Grossu & Co, de la urmărire, învinuiri, arestare, interogatorii torturante, proces, condamnare, până la pseudo-eliberare (i.e. ieşirea în marea închisoare care devenise România), încercări de racolare ori şantajare pe viaţă.

Săptămâna 06 - 10 iunie 2016

Tratarea sobră, temeinică, a unui subiect fierbinte, complicat şi tendenţios mediatizat. Situat între sanctificare şi diabolizare, Arsenie Boca a ajuns un favorit al tabloidizării, kitschului etno-religios, pelerinajelor desfăşurate aproape invariabil între isteria afişată şi normalitatea deliberat escamotată. De această dată, 11personalităţi din domenii diferite (filosofie, fizică, diplomaţie, istoria religiilor, arhitectură, matematică), printre care Teodor Baconschi, Petre Guran, Augustin Ioan, George Enache, Adrian Nicolae Petcu, abordează cu eficientă seninătate toate prejudecăţile şi punctele controversate din biografia şi posteritatea părintelui Arsenie Boca.

Cum am scăpat de comunism, rămânând, însă, în stăpânirea reţelelor nomenclaturii comunist-cleptocratice ? De ce România, ţara cu cel mai mic număr de comunişti în momentul captării în lagărul sovietic, a ajuns să voteze în 1990 în proporţie de 85 % neocomunismul ? Cum s-a alterat până la atrofiere textura omului interbelic, cum au fost asasinate elitele, cum s-au pervertit simţul civic, rânduiala ţărănească şi ethosul creştin, înlocuite fiind de indolenţă, cultul improvizaţiei, amoralitate şi instaurarea fărădelegii ca lege ? „România, mereu altfel” este formula din perspectiva căreia se face examenul vieţii sociale, religioase, profesionale, medicale, financiare ş.a.m.d. din ultima jumătate de veac. 

Considerată de John Updike „cea mai importantă scriitoare din America”, Joyce Carol Oates face aici un excitant cadou fanilor lui Stephen King. Mai precis, celor care au palpitat intens la demenţiala, catastrofala relaţie scriitor-admirator din Misery. Raportul dintre scriitorul de sobre romane poliţiste Andrew Rush şi pseudonimul său (Jack of Spades) care-l joacă pe Dr. Jekyl, ne conduce către tema dedublării, motivul fraţilor şi al vinovăţiei inocente, plus teroarea fantasmelor tip E.A. Poe. Nebunia se insinuează încet dar sigur - până la explozie, crimă, sinucidere - odată cu apariţia unei misterioase şi maniacale septuagenare epileptice şi cu dezvăluirea stupefiant-declanşatoare a  unei culpe infantile. 

Adevărat campion (şi înverşunat lobbyst timişorean) al geografiei literare în spaţiul românesc, Cornel Ungureanu plasează nucleul literar afirmat de câteva decenii în siajul revistei Orizont (Sorin Titel, Livius Ciocârlie, Şerban Foarţă, Petre Stoica, Adriana Babeţi, Mircea Mihăieş, Daniel Vighi ş.a.) într-o constelaţie cu deschideri plurietnice, corelând nostalgia imperială cu tema graniţei şi a migraţiilor, literatura teologală, localismul şi etnicismul, Mitteleuropenismul etc., mergând de la Nicolae Stoica de Haţeg, Eftimie Murgu, Slavici, A.C.Popovici sau Aron Cotruş, înspre Cora Irineu, Anişoara Odeanu şi Virgil Nemoianu, până la Radu Pavel Gheo sau Marcel Tolcea, inclusiv Ana Blandiana şi N. Breban, plus zeci de alte nume mai mult sau mai puţin relevante estetic.

Săptămâna 06 - 10 iunie 2016

Tratarea sobră, temeinică, a unui subiect fierbinte, complicat şi tendenţios mediatizat. Situat între sanctificare şi diabolizare, Arsenie Boca a ajuns un favorit al tabloidizării, kitschului etno-religios, pelerinajelor desfăşurate aproape invariabil între isteria afişată şi normalitatea deliberat escamotată. De această dată, 11personalităţi din domenii diferite (filosofie, fizică, diplomaţie, istoria religiilor, arhitectură, matematică), printre care Teodor Baconschi, Petre Guran, Augustin Ioan, George Enache, Adrian Nicolae Petcu, abordează cu eficientă seninătate toate prejudecăţile şi punctele controversate din biografia şi posteritatea părintelui Arsenie Boca.

Cum am scăpat de comunism, rămânând, însă, în stăpânirea reţelelor nomenclaturii comunist-cleptocratice ? De ce România, ţara cu cel mai mic număr de comunişti în momentul captării în lagărul sovietic, a ajuns să voteze în 1990 în proporţie de 85 % neocomunismul ? Cum s-a alterat până la atrofiere textura omului interbelic, cum au fost asasinate elitele, cum s-au pervertit simţul civic, rânduiala ţărănească şi ethosul creştin, înlocuite fiind de indolenţă, cultul improvizaţiei, amoralitate şi instaurarea fărădelegii ca lege ? „România, mereu altfel” este formula din perspectiva căreia se face examenul vieţii sociale, religioase, profesionale, medicale, financiare ş.a.m.d. din ultima jumătate de veac. 

Considerată de John Updike „cea mai importantă scriitoare din America”, Joyce Carol Oates face aici un excitant cadou fanilor lui Stephen King. Mai precis, celor care au palpitat intens la demenţiala, catastrofala relaţie scriitor-admirator din Misery. Raportul dintre scriitorul de sobre romane poliţiste Andrew Rush şi pseudonimul său (Jack of Spades) care-l joacă pe Dr. Jekyl, ne conduce către tema dedublării, motivul fraţilor şi al vinovăţiei inocente, plus teroarea fantasmelor tip E.A. Poe. Nebunia se insinuează încet dar sigur - până la explozie, crimă, sinucidere - odată cu apariţia unei misterioase şi maniacale septuagenare epileptice şi cu dezvăluirea stupefiant-declanşatoare a  unei culpe infantile. 

Adevărat campion (şi înverşunat lobbyst timişorean) al geografiei literare în spaţiul românesc, Cornel Ungureanu plasează nucleul literar afirmat de câteva decenii în siajul revistei Orizont (Sorin Titel, Livius Ciocârlie, Şerban Foarţă, Petre Stoica, Adriana Babeţi, Mircea Mihăieş, Daniel Vighi ş.a.) într-o constelaţie cu deschideri plurietnice, corelând nostalgia imperială cu tema graniţei şi a migraţiilor, literatura teologală, localismul şi etnicismul, Mitteleuropenismul etc., mergând de la Nicolae Stoica de Haţeg, Eftimie Murgu, Slavici, A.C.Popovici sau Aron Cotruş, înspre Cora Irineu, Anişoara Odeanu şi Virgil Nemoianu, până la Radu Pavel Gheo sau Marcel Tolcea, inclusiv Ana Blandiana şi N. Breban, plus zeci de alte nume mai mult sau mai puţin relevante estetic.

Săptămâna 30 mai - 03 iunie 2016

O carte care poate fi citită cu egal folos (şi cu aceeaşi furie răzbunătoare !) de ingineri, profesori, actori, medici, scriitori, agronomi... practic de orice meseriaş adevărat care s-a văzut sistematic dublat (fentat, furat, urmărit, hărţuit, şantajat, umilit) în ceauşism de impostura politrucilor, capriciile nomenclaturiştilor, carierismul netrebnicilor, mizeriile cadriştilor ş.a.m.d. Cum a fost nevoie să se apeleze deliberat la adventişti pentru garantarea unor lucrări de maximă fineţe, angajare etică şi responsabilitate profesională. Ce relaţii labirintice erau între voinţa dictatorială, capacitatea proiectanţilor,  posibilităţile antreprenoriale şi eficienţa muncitorilor, între indicaţiile firmelor occidentale exportatoare, interesele serviciilor de import şi imixtiunile partidului şi Securităţii. Ce pondere nefastă aveau intervenţiile Elenei Ceauşescu, în paralel cu rolul generalului Petre Constantinescu, al inginerului Nicolae Popa, ori al unor specialişti numiţi Alois Fierlienger, Karlheinz Krestel, Adalbert Gilbert, Savu Şişman s.a. O lectură instructivă din surprinzător de multe perspsective. 

La puţină vreme după prezentarea primului volum din Memoriile autorului – unde călătoria în SUA, în cadrul anualelor schimburi universitare, dezvăluia substanţial (şi subtil autopersiflant) culisele „trilogiei campusului” – Changing Places etalează cu umor picant un dublu contre-emploi didactico-senzual. De-o parte excitantele aventuri americane ale englezului familist, conservator, flegmatic şi pudic, iar de cealaltă incomoda inserţie în ştaiful profesoral britanic a americanului dezinhibat şi gata (vorba vine...) pentru orice surpriză. De aici încolo, un lanţ savuros de întâmplări, inclusiv jovial-adulterine, de tot hazul şi necazul.

După vreo trei decenii de consultanţă în CIA şi NIC (National Intelligence Council), e limpede că analizele etalate aici au de ce să ne intereseze. Creşterea planetară a populismului, naţionalismului şi fanatismelor, paralel cu efectele pozitive şi negative ale globalizării şi lărgirea faliilor religios-geopolitice desenate cândva de Samuel Huntington. Schimbarea raporturilor de putere mondială între vechea lume bipolară (SUA-URSS) cu nesiguranţele americane de azi, spectrul omnipotenţei Chinei, revirimentul antioccidental al Rusiei, năvala tehnologiilor, proiectele Indiei, Eurasiei şi viitorul multipolar. O sumă de megatendinţe şi scenarii, fiecare cu partea sa de catastrofism şi speranţă.

Săptămâna 23 - 27 mai 2016

Autorul care ne-a captat aşa de suav anii trecuţi cu Farmecul discret al vieţii conjugale ne poartă de data asta prin deşertul marocan, unde o femeie de succes îşi caută cu tenacitate de Vitoria Lipan soţul mai vârstnic, dezvăluindu-i bigamia, inconştienţa financiară şi paternitatea multă vreme ascunsă. Înşelăciuni, complicităţi, amăgiri afective, răzbunări cămătăreşti, violuri urmate de carbonizarea făptaşului, rubedenii fioroase ori, dimpotrivă, familii generoase, totul cu finalitate ambiguă, dar confortabilă.

Dinspre lumea bună a filosofiei occidentale s-a spus că veacul 20 a debutat sub semnul lui Nietzsche pentru a se încheia cu copleşitoarea dominaţie a „trăirismului” cioranian. Iar Caietele sunt cu adevărat însăşi esenţa (decoctul) gândirii şi existenţei autorului Cărţii amăgirilor, de la ardoarea mistică, blasfem, nihilism, scepticism, poeticitate, biografism eretic şi ambiguitate religioasă, până la geopolitică, istorie, psiho-patologie, extaz muzical, apetit dictatorial, umori devastatoare, antifilosofie şi nostalgii budiste.

Săptămâna 16 - 20 mai 2016

Săptămâna 09 - 13 mai 2016

Umbra dionisiac-dănţuitoare a lui Zorba pluteşte triumfător peste viaţa Sfântului Francisc recompusă aici, cum a făcut-o Kazantsakis şi în cazul „ipitirilor” lui Hristos. Spectaculoasa devenire a lui „Il Poverello” a fost adevărată mană cerească pentru energia cu care Kazanstakis a vrut (şi a ştiut) să infuzeze senzualitate în duhovnicie, prospeţime naturală în trăirea religioasă şi spirit artistic în tiparele dogmatice, amestecând, subtil sau năvalnic, ardenţa cu ardoarea, coregrafia cu alchimia sufletească şi carnalitatea cu metafizicul. 

Nu mică le va fi mirarea celor obişnuiţi cu senzualitatea, uneori exuberantă până la dezmăţ, din unele romane ale lui David Lodge, în faţa dezarmantei pudori, a desăvârşitei cuminţenii a adolescentului şi tânărului autor. Fiu model, soţ model, tată model, profesor model şi, cel puţin până la un punct, catolic model. Şcolar silitor, respectuos cu normele sociale, dorindu-şi faimă literară, dar deloc arivist şi refuzând cutare trepte superioare ale carierei universitare, Personajul nostru iubeşte platonic de la 17 la 24 de ani aceeaşi femeie, pentru a se căsători virgini amândoi. Doi ani de cazne în stagiul militar, lecturi asidue din Shakespeare, Thomas Mann, Joyce, Henry James, Kingsley Amis, prietenia şi colaborarea profesională cu Malcolm Bradbury, adnotarea bibliografiei proprii cu contextul şi subtextele biografice, ca şi drama părinţilor care, la al treilea copil, au parte de sindromul Down – desăvârşesc un tablou deopotrivă atrăgător şi pilduitor.

O lectură a României din 1995 printr-o grilă familială. Obsesia sărăciei, mitul proprietăţii, mirajul Occidentului, taţi violenţi (proletari mizofili şi foşti colaboratori ai Securităţii), mame umilite şi pălmuite periodic, fiice livrate pornografiei lucrative, fraţi aparent fugiţi în SUA şi de la care se aşteaptă chemări pentru viză şi dolari cât încape, başca Domnişoara Puşa, cerberul tuturor secretelor (ea însăşi o carte aparte) – totul absorbit şi povestit de un adolescent firav, fantast, introspectiv ultralivresc, dar bine dotat cu percepţia grotescului sumbru, a situaţiilor ambigue şi interconectărilor suprarealiste.

 „Ce va rămâne : o groapă adâncă în piept/în care să-ţi afunzi iarna/mâinile îngheţate”. Prezentat pe coperta a patra de Al. Cistelecan („reportajul fantasmatic al unei agonii”) şi Simona Sora („neoexpresionismul corpurilor care mimează viaţa”), Teodor Dună (n.1981) scrie o poezie ce parcă se cere privită prin inter-mediile manechinelor din unele spectacole terifiante ale lui Mihai Măniuţiu. Substitut eviscerat, semn al pseudo-fiinţării prin dezarticulare, Manechinul observă că „tot ce mă înconjoară e rupt”, „toate obiectele din jur sunt ghemuite”, miliarde de oameni calcă miliarde de oameni” şi că „orice am privi/vedem acelaşi lucru”. Într-o astfel de viziune, „neobosiţi sunt numai morţii”, iar poemul emblematic nu se putea intitula decât Sfârşitul lumii.

Săptămâna 02 - 06 mai 2016

Cine a citit cartea lui Jean-François Revel despre „obsesia antiamericanismului” va percuta numaidecât la ideea cărţii: întotdeauna (şi pretutindeni) extremele se ating şi devin complice în faţa Stăpânului imperativ-modelator. Odată cu tulburarea monovalentă a vechiului „echilibru bipolar” planetar (SUA-URSS), emergenţa Chinei, Indiei, Braziliei, explozia terorismului internaţional şi a războaielor din Irak, Siria ş.a.m.d. occidentofobia (americanofobia) a căpătat valenţe nebănuite. Cartea analizează resorturile psihologice, moştenirile istorice, atavismele mentalitare, contextele religioase, economice, politice şi militare care fac din setul de valori supreme ale civilizaţiei occidentale o ţintă predilectă a tuturor impulsurilor totalitare.

Un miliard de telespectatori de pe tot globul – Anglia, SUA, Japonia, China şi Australia, ca şi din Estonia, Islanda, Singapore sau România – 66 de filme în 25 de ani de carieră pentru David Suchet, „omuleţul” Poirot, „micuţul belgian” cu ale sale faimoase „little brain cells” care au contribuit la situarea Agathei Christie pe primul loc al vânzărilor de carte din lume, după Biblie, dar înaintea lui Shakespeare. Cum decurge, în atari condiţii, identificarea pănă la confuzie delirantă a actorului cu personajul. Ce rol deţin soţia şi viaţa de familie în sine, dar şi cum reşeşte să se împartă voinţa omului de teatru între magia scenei şi atracţia ecranului. În fine, importanţa esenţială a echipei : colegii actori, scenariştii, regizorii, corpul tehnic-redacţional-administrativ etc. Sunt povestite cu farmec şi detalii pitoreşti câteva zeci de episoade, inclusiv „moartea” ataşantului detectiv.

Scrise la începutul anilor 90 ca terapie grafo-evocativă, reflecţiile retrospective ale esteticianului pasionat de romantism, Eminescu şi literatura barocului, dar şi fascinat de filosofia artei în lectura lui Tudor Vianu, fac trimiteri la Platon, Schopenhauer, Goethe, Papini, Eluard, Gide sau Palestrina, după cum înrămează medalioane, fie picante, fie tandru nostalgice, ale multor personalităţi culturale interbelice : Nae Ionescu, Vladimir Ghica, Blaga, Eliade, Cioran, Mircea Vulcănescu, Noica, G. Călinescu, Emil Botta, Comarnescu, Ion Biberi, Vasile Băncilă, Mihai (şi Catinca) Ralea, Ion Chinezu, N. Steinhardt, Dinu Pillat ş. a. până la Alexandru Elian, George Ivaşcu şi Ioana Em. Petrescu.

Mulţumesc celor opt cititori care mi-au recomandat această carte, după ce am prezentat autobiografia lui Roger Federer! Mai ales că este scrisă excelent, cu pagini ce rivalizează serios cu secvenţe din Ian McEwan sau Chuck Palahniuk (am văzut că Agassi îi mulţumeşte prietenului său J.R.Moehringer, ale cărui „memorii cutremurătoare”, zice tenismenul – The Tender Bar – promit să le caut). Cel mai puternic lucru din carte este relaţia feroce, aproape diabolică în fervorile ei sadomasochiste, o relaţie de „iubiură” cu tatăl, ca şi cu tenisul. Torturat din fragedă copilărie de ambiţia părintelui de a-l face campion mondial, Agassi îşi va vedea modelată, pre-destinată, întreaga existenţă de muncile sisifice la care a fost supus. De aici, rebeliunea sistematică a adolescenţei, alcoolismul, fragilitatea psihică, nestatornicia, depresiile, cultivarea destrămărilor de tot felul. E mai mult decât o autobiografie. Este un roman egografic şi un eseu de psiho- exemplaritate.

        TEMA DE VINERI: Răspunsuri pentru cititori

Săptămâna 25 - 29 aprilie 2016

De la Columna lui Traian la Memorialul de la Sighet, Putin, admiraţia pentru Metternich, Pilsudski şi Iuliu Maniu, trecând prin carlism, legionarism, antonescianism, ceauşism şi efectele minriadelor, prin Bucureşti, Cluj, Iaşi, Sighişoara, din Ieud la Braşov şi Constanţa, până la convorbirile cu Patapievici, Geoană, Iliescu şi Băsescu, dar şi cu Neagu Djuvara, George Maior, Vasile Puşcaş, Iulian Fota, Valentin Naumescu ş.a.  Istoria irigă deopotrivă memorialul de călătorie, analiza geopolitică şi eseul jurnalistic. Morala fabulei : „adevărata modernizare a României se va face numai prin întoarcerea la tradiţie”.

Au trecut fix 30 de ani de atunci. Care au fost primele reacţii ale oficialităţilor ? Cum s-au desfăşurat intervenţiile armatei, evacuarea sătenilor, tragedia colectivă, mulţimea dramelor individuale, manipulările mediatice ? Cum s-au împletit efectele chimico-biologico-zoo-pedologice cu cele politico-demografice ? Ce s-a ales de viaţa localnicilor, gata să sfideze moartea numai pentru a rămâne în casele lor ? Zeci de mărturii pe cât de simple pe atât de zguduitoare, totul cules, redat şi analizat de laureata premiului Nobel 2015.

Provocatoarea ciudăţenie a acestui volum rezidă în caracterul surprinzător de puţin erotic la modul explicit. S-ar zice că lirismul senzual românesc escamotează pudic exfolierile senzoriale în favoarea simbologiei mitologizante, a spiritualizării şi metaforizării cvasi-mistice a iubirii carnale. De la Anton Pann, Eminescu, Blaga sau V. Voiculescu, pănă la Emil Brumaru, Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu sau Mircea Dinescu, zeci de nume, vârste şi stiluri de abordare a dăruirii senzuale, într-o lecţie de...sociologie etnoafectivă sui generis.

Autoarea „Artei simplităţii” şi „Micului infinit”, care a exportat rafinamentul franţuzesc în Japonia pentru a reveni după 30 de ani în Europa cu mirajul filosofiei Zen în concepţiile existenţiale şi socio-culturale, ca şi în garderobă, mobilier, grădinărit, cosmetică, transport, univers domestic ş.a.m.d. face acum elogiul ploii. Pur şi simplu. Suită de pseudo-haiku-uri etalând virtuţile lustrale, ludicul metamorfotic, terapia auditivă, energiile purificatoare ale picăturilor sau, dimpotrivă, ale masivelor căderi de apă, prin razele soarelui sau tumultul furtunilor. Plus un playlist şocant de muzici de ploaie, de la Beethoven, Vivaldi, Chopin, Debussy şi Rahmaninov, la Beatles, Prince, Bob Dylan, Led Zeppelin, The Doors, Guns N Roses... 

    TEMA DE VINERI: „Baroque”: o adresă pentru arta de-a trăi. Invitată : Dana Moroiu, sufletul editurii.

Săptămâna 18 - 22 aprilie 2016

Pe fundalul represiunii din Albania lui 1976, Kadare desface parabolic tabloul decapitărilor otomane din prima jumătate a veacului 19. Revolte, intrigi de palat, călăi, deliruri, văduvii debusolate, freneziile şi fanteziile terorii. Răzvrătit împotriva sultanului, Ali Paşa, albanez de origine, cultivă visul de libertate al lui Skanderbeg. E decapitat. Călăul său va fi descăpăţânat la rându-i. Următorul, care-şi va lua zilele în speranţa că scapă de ruşinea execuţiei, e dezgropat, iar capul i se expune în „firida ruşinii” din Constantinopol. Peste toţi, personajul tulburător de aici este Tundj Hata, curierul morţii, ipostază a cruzimii halucinate.

Consultantul în materie de vinuri (mai bine de 20 de ani) pentru zborurile American Airlines ne plimbă prin podgoriile californiene, terroir-ul din Chile, Mexic şi Argentina, prin băile-n parfum din vin ale lui Nefertiti, cu preferinţele alcoolice ale lui George Washington, Thomas Jefferson, Churchill, dar şi cu Diane de Poitier, Madame de Pompadour şi Dom Pérignon la capitolul şampanie. Etimologii captivante (toast, Sangiovese, symposium, Casilero del Diablo), anecdote, antreprenori, moştenitori, Texasul şi vinurile Europei ş.a.

Câştigatorul premiului Man Booker 2014 pentru O cale îngustă spre nordul îndepărtat (chinurile militarilor australieni, prizonieri de război ai japonezilor, duşi în lagărele de muncă pentru „Burma Railway”) trece aici de la naraţiunea pe orizontala cazuisticii la verticala misterului individual, a vinovăţiei difuze şi ispăşirii indirecte. Meandrele relaţiei tată-fiică odată cu strania dispariţie a mamei. Culpe false, amestec indisociabil de păcat, inocenţă, resentimente, agresivitate, plecări şi reveniri paradoxale, pe fondul iubirii materne ce răscumpără totul.   

Un ghid seducător pentru junimea ce frecventează frenetic localurile din centrul istoric al Bucureştilor, de la Lupoaica din capătul Lipscanilor (sub firma „Voaleta”) către Podul Mogoşoaiei, ocolind prin Şelari, Smărdan, Gabroveni ş.cl. Vreo 300 de fotografii de epocă – băcănii, brutării, prăvălii de băuturi, cafegii şi cafenele, magazine de îmbrăcăminte, încălţăminte ş.a.- comercianţi evrei, armeni, greci, italieni, francezi şi câteodată (a)români – tocmai bune de comparat cu prezentul arhitectonic, etnic, profesional şi comercial al zonei. Suculentă sursă de informaţii, reverii, exasperare şi jubilaţie paseistă.

    TEMA SĂPTĂMÂNII : Bucureşti, respiraţie gură la gură

Săptămâna 11 - 15 aprilie 2016

 "Sir Paddy Fermor” (1915-2011) cel mai apreciat autor britanic de memorii de călătorie din veacul 20. Tânărul eliminat din colegiu la 17 ani pentru comportament erotic excesiv de îndrăzneţ, va primi după război Ordinul de Excelenţă al Imperiului britanic. Între timp, înainte de a se distinge în diverse misiuni de război ale serviciilor secrete, pleacă la pas prin Europa din Olanda spre Constantinopol, scriind apoi, peste ani, o savuroasă trilogie ce cuprinde şi România. Asta, după ce se lasă alintat în tot felul de castele din Ungaria, dar şi în pădurile Ardealului, cu festinuri (dar şi biblioteci) fastuoase, iubiri efemere, partide de vânătoare cu blazon, revelaţii etno-culturale, savante excursuri şi comparaţii istorice, extazieri ornitologice, dansuri ţigăneşti, talciocuri pitoreşti (pagini rivalizând cu „tabla de materii din” Moşii lui Caragiale) ş.a.

Literatura română nu s-a arătat niciodată prea doritoare de călătorii aventuroase (mai ales pe mările şi oceanele lumii, iar în siajul unor cărţi precum Toate pânzele sus nu s-a avântat mai nimeni. Având, însă, norocul să lucreze în flota comercială a României încă înainte de 1989, Radu Niciporuc a străbătut multe din mările şi oceanele lumii. Fără  nimic din vulgaritatea şi cruzimile specifice genului, autoficţiunile de aici fac din insula plutitoare care este corabia o lume în sine, cu zeul suprem (căpitanul, zis Tata Mare), cu puţini îngeraşi, dar cu drăcuşori cât cuprinde, cu negrişori urcaţi clandestin pe punte, nu fără partide zdravene de tequila prin cârciumi portuare, poliţişti corupţi, ori femei rămase la ţărm şi care fac semnul de adio...cu sutienul.

Filmul unei destrămări conjugale. Meandrele afective ale unui cuplu matur, dar şubrezit de adulter încă din primele luni ale mariajului. Indecizia emoţională a femeii, excesiva siguranţă de sine a bărbatului, tragedia unei naşteri eşuate (urmată, inevitabil, de culpabilizări de ambele părţi), plus – în actualitatea naraţiunii - rebeliunea fiului adolescent. Plecarea într-o călătorie de turism cultural (prin muzee din Paris, Amsterdam, Veneţia) menită să vindece patologia sentimentală a familiei, capătă valenţe de test psiho-comportamental. Insolita grilă de încercări va restabili oarecum firescul relaţiei tată-fiu, dar va şubrezi ireversibil legătura dintre soţi.

Cea dintâi traducere în româneşte a acestui substanţial tratat dialogal din 1441-42, aparţinând unei faimoase personalităţi rinascimentale – arhitect, poet, matematician, sculptor, eseist, muzician, cu preocupări de fizică (optică) şi teoria artei. Conservatorii  paseişti au destule motive de jubilaţie aici : familia tradiţională ca nucleu al puterii statale; însemnătatea moştenirii genetice, paralel cu reţeaua relaţiilor sociale, a prieteniilor, empatiei de rang şi blazon, ca şi a intereselor de clasă ; trimiterile la Machiavelli, ca şi la stoicism, dar mai ales nenumăratele asocieri active ale antichităţii greco-latine la un subiect la fel de important, complicat, delicat şi fierbinte în Renaştere, ca şi în postmodernitate.  

    TEMA SĂPTĂMÂNII : Forţa familiei în capcanele relativismului şi anarhiei la modă.

Săptămâna 04 - 08 aprilie 2016

Nu trebuie să suferi neapărat de catastrofism ca să accepţi că resursele naturale planetare se împuţinează galopant, că poluarea, defrişările sistematice, încălzirea globală, disparităţile continentale, meteorologia, demografia, ca şi imigraţionismul, egalitarismul, terorismul ş.a.m.d. afectează însăşi esenţa umanităţii. Cuvântul de ordine pentru cei conştienţi şi, deci, răspunzători pentru viitorul copiilor este austeritatea. Scopul acestei cărţi este arta de-a te simţi confortabil în ceea ce, teoretic, reprezintă surse de disconfort. Autocenzuri deliberate şi limitări elegante : financiare, gastronomice, vestimentare, turistice etc. Totul făcut cu seninătate. Şi cu bucuria deplină a fiecărei zile.

    TEMA SAPTĂMÂNII : Măsura, răbdarea, seninătatea, eleganţa resemnării. Pe scurt, simplitatea ca podoabă.

Săptămâna 28 martie - 01 aprilie 2016

Dacă ni s-a luat jurnalismul de investigare, încai să ne delectăm cu jurnalismul narativ, aflat în admiraţia lui F. Brunea-Fox şi, deci, pictând armonios ori picant catastrofa noastră cea de toate zilele. Afluxul de pensionari din Giurgiu faţă cu octogenara campioană mondială la marş. Cimitirul multietnic din Sulina, castelele ţigăneşti din Buzescu, francezul care face un complex ecologic de sănătate tocmai în fostul lagăr de la Periprava. Cum s-a ales praful de uzinele Malaxa, dar încă avem câteva mii de cai sălbatici prin Deltă. Unde sunt (pentru că există !) Cucuieţii din Deal şi Cuca Măcăii. Ingeniosul dubaş în-tâmpinător din Sighişoara şi biserica pentru surdomuţi înfiinţată de un preot hipoacuzic. Slavă Domnului cu BBC-ul care a plămădit stilul autoarei.

Scriitoarea catalană ne-a obişnuit cu bypass-urile dintr-un secol în altul. Femei cu iubiri superbe, prinse în tablouri născute din crime pasionale şi tăinuite cu veacul, ori librării care ascund mistere inavuabile pentru a deveni leagănul iubirilor de azi. Sau, ca acum, o ciocolatieră din epoca lui Ludovic XV care petrece trei romane : unul sexy (triunghiul conjugal ce leagă ardent datoria de patimă şi nesaţiul sexual cu veneraţia cuminte, totul amestecat cu prietenia şi voia fraternă a soţului), altul sentimental (înduioşătoarea idilă a servitoarei analfabete cu stăpânul doctor) şi unul inspirat de romanele rocamboleşti, de capă şi spadă (cu aprige rivalităţi economice franco-britanice), păstrând în filigran mereu palpitândă istoria Barcelonei.

Săptămâna 21 - 25 martie 2016

Plecând de la un eseu al lui T.S. Eliot din 1948, prevestind dictatura in-culturii, şi convocându-i pe George Steiner, Michel Foucault, Gilles Lipovetsky, Guy Debord ş.a. Vargas Llosa veştejeşte, în bun conservator elitarist, cultul divertismentului (exercitat în dauna educaţiei), dependenţa de Ştiri, alienarea internetică, pansexualismul, opera de artă ca marfă, indiferenţa la posteritate, generalizarea frivolităţii, alergia la autoritate (în sens de auctoritas : prestigiu, valoare ierarhie) dublată de frenezia mondială a anarhiei, într-un exemplar demers de resemnare activă.

Cum e să fii unul dintre cei mai mari actori de film ai planetei, dar să rămâi toată viaţa un împătimit al scenei, cu temperament eminamente elisabethan, recitând extatic din Shakespeare ore în şir şi nevisând la Oscar-uri cât la un Rege Lear, după ce ai scandalizat cu Shylock şi Richard III ? „Cititul mi-a salvat viaţa”, exclamă Al Pacino, ferocele ilustrator al „paradoxurilor puterii”. Familie timpuriu dezmembrată, alcoolism irepresibil, dar sistematic contracarat, plus labirinturi erotice traversate din greu, mereu cu obsesia libertăţii. Relaţiile cu Marlon Brando, Coppola şi Polack, admiraţia pentru Julie Christie, Meryl Streep, Diane Keaton şi De Niro, totul cu bruscheţea celui care ştie prea bine că „actorii au rădăcinile în afară”.

Lectură compensator-feerică pentru doamnele trecute de 50 de ani. Patru prietene de-o viaţă, integral dedicate familiei şi serviciului, care mai de care mai nedreaptă cu fericirea, reuşita şi silueta personală, rumegând frustrări afective, profesionale, sexuale, financiare. Şi – brusc – testamentul celei mai bogate dintre ele, care le oferă întreaga avere celor rămase în viaţă, cu anumite condiţii, dar cu perspective fabuloase. Un apartament, o casă, un hotel : trei ţinte pitoreşti pentru recalibrarea persoanelor ajunse la jumătatea vieţii. Provocări cărora personajele le vor face faţă cu brio, într-o manieră exemplară inclusiv pentru adolescente.  

1853 : trupele ruseşti trec, fără declaraţie de război, Prutul şi ocupă Moldova şi Ţara Românească. Anglia şi Franţa susţin Turcia, iar sultanul dă ultimatum ţarului. Pe acest fond războinic apare în peisaj, ca iscoadă de taină a diplomaţiei britanice, irlandezul născut în 1823 la Dublin într-o familie de politicieni liberali. El ne va admira bogăţiile, pitorescul, femeile frumoase, pădurile, vânatul, buna credinţă, instinctul estetic şi vinul la fel de bun ca-n Franţa (nu şi periculoasa atotputernicie a arendaşilor). Marea lecţie pentru azi : luatul în derâdere al românismului, redus la „imoralitate, desfrânare, ignoranţă : puţine lucruri sunt mai prielnice Rusiei decât strigătele premeditate de acest fel”.

Lectură (sadic)jubilativă pentru degustătorii de Spengler, Toynbee, Soljeniţîn, Zbigniew Brzezinsky, inclusiv pentru cei care au gândit până la capăt fixaţia lui Cioran de acum jumătate de secol cum că-n 50 de ani Notre Dame va fi moschee. Geografia, demografia, religia : trepiedul nefericirilor, triumfurilor, damnărilor, prăbuşirilor şi imperialismelor lumii de ieri, azi şi mâine. Europa între Rusia, America şi China. Criza planetară a resurselor naturale, războiul petrolului, rolul de pivot mondial al Iranului, ori de pivot european al Turciei şi Greciei. O Rusie condamnată (?) să înglobeze veşnic teritorii, ahotnică europeneşte de Ucraina, Ţările Baltice, Polonia şi România, conştientă că partea asiatică îi rămâne pe mai departe „burta moale”. Ce au de gând SUA cu Mexicul, China cu Rusia, Hong Kong-ul şi Tibetul, başca nostalgia habsburgică a Mitteleuropei.

TEMA SĂPTĂMÂNII : Geografia ca salvare politică şi blestem istoric

Săptămâna 14 - 18 martie 2016

Campionul senzualităţii, cel mai rubensian poet din lirica românească de azi, care încântă, scandalizează, seduce, înfioară şi sperie deopotrivă, ne cotropeşte simţurile cu câteva sute de imnuri aduse feminităţii inocente sau ardente, puberale sau mature. Sânii, fesele, „cărniţa ucigaş de moale”, „subgenunchiul şi subsuoara frăgezite când se lasă seara”, inclusiv cârlionţii inghinali, dialoghează subtextual cu îngerii, satirii, nimfele şi Dumnezeu, dar şi cu Shakespeare, Eminescu, Arghezi, Blaga sau Anton Pann, într-un captivant, ameţitor, irezistibil turnir senzorial.

După ce biografia lui „slow hand” Eric Clapton, apărută în aceeaşi colecţie editorială, ne-a şocat prin năvala de alcoolism, priapism şi narcomanie, acum e rândul asului mondial al snooker-ului să înfioare lectura prin amestecul de eşecuri, triumfuri, fatalităţi, virtuţi viciate, autodemolări fizice şi emoţionale. Temperament sangvin, coleric, nestrunit şi rebel, jucând fascinant de la 7 ani şi deloc pregătit să piardă vreodată, Ronnie se vede nu doar în faţa unui sport al maximei răbdări, concentrări şi linişti interioare, dar şi captivul unei depresii demolatoare, cu părinţii arestaţi şi condamnaţi, alcoolism, instabilitate sentimentală, gustul riscului şi hipnoza limitei, repetate cure de dezintoxicare ş.a.m.d.

Marcel Proust, universul boemei pariziene din „anii nebuni”, saloanele culturale, intersectările, uneori halucinante, ale vechii aristocraţii cu dandysmul şi capcanele amorale ale modernităţii şi-au aflat în spaţiul valah surprinzătoare energii empatice şi forţe de sprijin. Cu o Martha Bibescu rivalizând redutabil cu farmecul şi voinţa de putere a Reginei Maria, dar şi cu Anna de Noailles mereu la pândă, ca şi cu inamiciţia Elenei Văcărescu, ori cu eleganţa, strălucirea virilă şi siguranţa subtil-acaparantă a lui Antoine Bibesco, seducătorul diplomat care-l isteriza pe Totulescu, avem toate şansele unei şedinţe de „temps retrouvé”.

Cine ar fi putut să ghicească sub aerul aulic-imperial şi sobrietatea profesorului universitar, în profesionalismul, sagacitatea pedagogică, elanul constructiv şi directeţea lui Mircea Zaciu travestiul permanent al unui eu nevrotic, copleşit de elanuri,  şi cenzuri contradictorii, de frustrări obsesive şi resentimente disforice frizând mania persecuţiei ? Dincolo, însă, de şocanta valoare personal-revelatoare a acestui corpus epistolar, ceea ce frapează aici este imaginea din culise (sau, mai degrabă, de alcov trepidant) a vieţii universitare clujene (şi nu numai) din anii 50-80.

Jucăriile în roluri picareşti nu sunt, desigur, o descoperire ficţională recentă. Dar călătoria plină de peripeţii a lui „Sir” Edward Tulane - un iepuraş de porţelan înalt de aproape un metru - de la extaz la agonie şi retur, îşi întrece cu vrednicie antecedentele. Adorat, aruncat în mare, pescuit şi iubit, azvârlit la gunoi, crucificat ca sperietoare, preluat de copiii străzii şi devenit fetişul unei fetiţe muribunde, cu capul spart spart, apoi lipit şi pus în vânzare, Edward se va întoarce nevătămat acasă, prin voia destinului, după un sfert de veac picaresc în care va descoperi că are inimă, suferă, iubeşte şi capătă un dor absolut uman de libertate.

 TEMA SĂPTĂMÂNII : Sufletul jucăriilor noastre

Săptămâna 07 - 11 martie 2016

    TEMA SĂPTĂMÂNII : Cum ne paşte depresia

Săptămâna 29 februarie - 04 martie 2016

    TEMA SĂPTĂMÂNII : Ce credit mai are etnopsihologia ?

 Săptămâna 22- 26 februarie 2016

     TEMA SĂPTĂMÂNII : Este „rechinocerul” (concept forjat de Radu Paraschivescu) exclusiv „animalul emblematic” al României de azi ?

Săptămâna 15- 19 februarie 2016

    TEMA SĂPTĂMÂNII : „Cum să-ţi cultivi creativitatea”

Săptămâna 08- 12 februarie 2016

    TEMA SĂPTĂMÂNII : „Cărţile de leac”

Săptămâna 01- 05 februarie 2016

    TEMA SĂPTĂMÂNII : „Arta simplităţii”

Dragi prieteni

şi eventuali rătăcitori prin aste coclauri internetice,

iată-vă părtaşii unei triste bucurii

          Vineri 4 decembrie 2015, orele 11,20 AM, în biroul doamnei Gabriela Popescu, directorul Ştirilor Pro Tv, s-a petrecut – cu graţie amicală, comprehensiune ludic-reciprocă şi suavă resemnare de ambele părţi – decesul emisiunii „Omul care aduce cartea” (ianuarie 2000 - ianuarie 2016).

           Mă grăbesc să spun că nu a fost deloc o surpriză, un şoc, o lovitură-n plex ori sub centură. Şi nici vinovăţia, greşeala sau răzbunarea cuiva. A fost un lucru presimţit şi aprioric acceptat de mine încă de la primele filmări. În ciuda stupefiantei siguranţe profesionale cu care Stelian Ţurlea afirma, cu incredibilă (pentru mine) superbie, încă din primăvara anului 2000, că „emisiunea asta e menită să dureze minimum zece ani”, scepticul care sunt şi-a şoptit periodic, cu şăgalnică seninătate, la una, trei sau şase luni, că totul va reintra cât mai iute în nimicnicia dintru care a ieşit. Ei bine, non-aşteptările de acest gen m-au ocrotit, mi-au relativizat impulsurile absolutiste, m-au vindecat de utopii, m-au ferit de megalomanie şi m-au deprins cu legile necruţătoare ale nesiguranţei mediatice, cu precădere în sfera televiziunilor comerciale.

După cum am spus (cu uluire şi recunoştinţă) în nenumărate interviuri de-a lungul acestor ani, nimeni nu a reuşit vreodată să-mi explice convingător de ce o televiziune înfloritoare, mizând exclusiv pe înnoire, gândire pozitivă, cultul succesului, insurgenţă tinerească, libertate de gândire, nonconformism şi, apoi, în aşa măsură făcătoare de istorie, precum Pro Tv - a simţit la un moment dat nevoia unei bizarerii handicapat-reacţionare ca mine. Un ins conservator, hachiţos, retractil, incontrolabil, fanfaron şi ciclotimic, format la vizuină, literalmente netelegenic, nesigur pe sine, bâlbâit, obez, prost îmbrăcat, vorbind alandala, digresiv logoreic, eticist, imprevizibil şi insubordonabil, plusând ţicnit pe subiecte aiuritoare, şocând patetic, deviind riscant la tot pasul, amestecând elitismul cu populismul, misticismul, naţionalismul, cosmopolitismul, sentimentalismul ş.a.m.d.

„Cine, dracu, a mai văzut aşa ceva pe micul ecran ?!?” - au exclamat feroce şi – cel puţin teoretic - fără drept de apel adversarii mei în faţa propunerii şugubeţe a lui Adrian Sîrbu. „Păi, tocmai aia e : nimeni !” a căzut năpraznic verdictul acestuia.

Datorez, prin urmare, ascensiunea mea uluitoare pe micul ecran iniţialei propuneri profesionale a lui (în ordinea intrării în scenă) Stelian Ţurlea, susţinerii „referenţiale” a lui Nicolae Manolescu, însoţirii entuziaste a lui Gabriel Liiceanu în seara reuniunii decisive şi, mai presus de toate, încrederii fără fisură a lui Adrian Sîrbu.

E de la sine înţeles că, în 15 ani de seismografie mediatică, „Omul care aduce cartea” avea să treacă printr-o mulţime de ispite, alintări, oprelişti, rigori, umilinţe, măriri şi fragilizări, aşa cum şade bine oricărui capriciu bezmetic, tichie de mărgăritar pe creştetul unei realităţi anapoda.

După premiul CNA din 2003, au urmat dilemele privind sponsorizarea editorială („editurile îşi fac reclamă şi vând prin noi, iar noi nu câştigăm nimic”), propunerile lucrative („de acord să prezentăm cărţi deştepte pe ecran, însă ele ar trebui neapărat dublate de titluri frivol-motivaţionale pe burtieră, astfel încât să slujim toate categoriile de cititori”), impulsurile de bun simţ economic, dar iritante şi, oricum, inadecvate din unghiul, strict subiectiv, al prezentatorului (emisiunea să fie finanţată de Asociaţia Editorilor din România, de Uniunea Scriitorilor, Ministerul Culturii, Ministerul Învăţământului, sau APLER, ori să fie cumpărată şi redifuzată de Diverta, de lanţurile Humanitas, Cărtureşti etc). Am resimţit dintotdeauna orice idee de sponsorizare ca o imixtiune, ori ca o presiune, directă sau indirectă, asupra opţiunilor realizatorului. Or, în aceşti 15 ani cu aproximativ 3500 titluri prezentate, nimeni nu mi-a impus vreodată lectura şi etalarea pe ecran a vreunei cărţi !

Am beneficiat în tot acest timp, dincolo de spatele asigurat permanent de Adrian Sîrbu, de susţinerea fermă a lui Stelian Ţurlea, de simpatia euforică a lui Cristian Tabără, de complicitatea amicală a unor oameni precum Alina Tolontan, Anca Budinski, Greta (şi Adrian) Dan, Remus Mărgărit, Ioana Niţulescu, Adi Văilean, Florin Busuioc, Mihai Dedu, Nicu Boteanu, Oana Oproiu, Nelu Culcuşică, Marian Burduşel, Cătălin Hareţ şi mulţi alţi „copii” frumoşi din echipele tehnice ale Pro-ului. Ei m-au deformat (în bine, zic eu) pe viaţă, astfel încât să pot diferenţia astăzi, numai dintr-o ochire, în orice context tv, ignoranţa leneşă de profesionalismul isteţ, prostia fudulă de elanul angelic şi buna voinţă de reaua credinţă.

Estimp, am trecut voios prin zeci de încercări. Am filmat în Crângaşi, la Teatrul Giuleşti, ca anexă a masivelor forfotiri de la  „Chestiunea zilei” a lui Florin Călinescu, la început făcând săptămânal un Top de cinci cărţi în finalul emisiunii lui Nicolae Manolescu „Profesiunea mea, cultura”, printre munţi de recuzite mucegăite sau pempante, machiat fiind de legendarul Nicolae Vodă, apoi în Pake Protopopescu, în cotloane improvizate sau în platouri simandicoase, dar şi la studiourile din Buftea, ori în Parcul Tineretului, ca şi la Bookfest ori Gaudeamus.

Emisiunea a fost programată iniţial la 8 dimineatza (prinzând lumea corporatistă, inventivitatea IMM-urilor, micile mari frenezii capitaliste, gândirea pozitivă şi fibrilaţia occidentalizantă, cu pofta ei de cărţi motivaţionale, poveşti de succes, savoir vivre, lifestyle etc.), apoi la ora 9 – înainte de Tânăr şi neliniştit – ceea ce mi-a adus ca bonus sute de mii de privitori neaşteptaţi, de la mămăiţe resemnate, văduve bovarice, liceeni aburiţi, şomeri de toate vârstele şi pensionari naţionalist-xenofobi, până la ţigani multiplu targhetaţi şi hipsterism la patru ace. După care, odată cu programarea de la 10 şi ceva, am prins aleatoric cele mai surprinzătoare categorii de public, empatizând deopotrivă cu brancardieri de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, pescari din Sf. Gheorghe Deltă, călugări de la Nicula, Rohia, Vatopedi, Prodromu, Suceava, Putna şi Frăsinei, vaporeni români care-mi telefonau din Singapore ori conduceau gondole-n Veneţia, liceeni rockeri de la „Spiru Haret”, puşcăriaşi de la Piteşti sau de pe Şos. Alexandria, vânzătoare de roşii din Berceni şi Târgovişte, viticultori din Odobeşti, turişti din Balcic, Florenţa, Praga şi Lisabona, actori superbi ca Irina Petrescu, Valeria Seciu, Marin Moraru, Marcel Iureş, Gheorghe Dinică şi Mircea Albulescu, regizori dragi precum Sanda Manu, Mihai Măniuţiu, Sandu Dabija, Ducu Darie, Gabor Tompa, Andrei Şerban, Dragoş Galgoţiu, VIP-uri din religie, finanţe, armată, legislaţie, industrie, avocatură, arte, ştiinţe, plus o mini-armată de free lancer-i, ONG-işti, PR-işti şi IT-işti, academicieni, stilisticieni, oenologi, scenografi, teologi, financiari, muzeografi, coregrafi, patisieri şi tot ce mai vreţi dumneavoastră ca... reţea personală, cum am aflat (prea) târziu că (i) se zice.

Mai e, oare, cazul să re-spun în ce măsură mi-a schimbat viaţa emisiunea de la Pro tv şi ce imens rezervor de energie îţi este asigurat de admiraţia atâtor segmente de public ? Nu cred. Schimbarea a fost violentă, totală, răvăşitoare, copleşitoare.

Doar că – Dumnezeu şi prietenii îmi sunt martori - în toţi aceşti ani, eu nu am crezut nicio clipă că visul poate să dureze şi că amăgirea soclului poate căpăta dimensiuni de statuie.

     Mai întâi, îmi suna mereu limpede-n auz lecţia lui Ion Raţiu de la începutul anilor 90, când lucram la Cotidianul : „dragă, eu nu am venit în România să câştig. Dar educaţia mea occidentală nu-mi permite să pierd. Dacă investesc un leu, musai că câştig măcar un leu. Nu vreau doi lei, dar nici sub un leu nu pot să accept să-mi continui investiţia”.

În plus, prea sunt un susţinător al liberalismului, al concurenţei, meritocraţiei, autorităţii, ierarhiilor, rânduielii şi supremaţiei patronale, ca să mă plâng sindicaliceşte în urma deciziilor Stâpânirii, pe care le consider din start ca absolut justificate. 

          Aşa stând lucrurile, mă declar liniştit de acord cu decizia conducerii Pro tv. Asta, mai ales că Gabriela Popescu a lăsat deschisă orice cale de revenire, cu condiţia găsirii unei surse credibile şi „cu blazon” de sponsorizare, de talia BNR, BOR, British Council şi altele asemenea. Ceea ce, pe unul nedotat socialmente şi financiar ca mine, îl depăşeşte în chip flagrant.

În plus, am beneficiat, slavă Domnului, pe tot cuprinsul anului 2015 de o sumedenie de semne de şubrezire irecuperabilă a statutului emisiunii mele în peisaj. Ele observ că m-au antrenat îndeajuns pentru a nu recepta cu garda jos finalul meciului : schimbări frecvente ale zilei sau orei de filmare, defecţiuni tehnice, săptămâni sărite, emisiuni dispărute, amânate, dublu difuzate, ştergerea întregii arhive din reţeaua online ş.a.

Acum, ştiind, din păcate, prea bine cât de temperamentale şi, deci, nedrepte, pot fi reacţiile lumii literar-artistice faţă de (fireştile, altminteri) hotărâri ale factorilor administrativi care ne păstoresc destinul, am considerat util ca, în faţa prietenilor şi cititorilor rătăciţi pe saitul acesta, să spun răspicat, încă din primele zile de după închiderea prăvăliei, că nu există din parte-mi niciun motiv de ranchiună. Şi că mi se pare justificată decizia conducerii Pro Tv de a curma existenţa unei emisiuni care nu aduce niciun beneficiu financiar postului, indiferent de prestigiul simbolic aferent. Este o lege aspră, infinit discutabilă, dar, prin aceasta, nu mai puţin acceptabilă.

Îi sunt recunoscător doamnei Gabriela Popescu pentru tenacitatea cu care a apărat emisiunea în toţi aceşti ani, mai ales după plecarea lui Adrian Sîrbu şi a lui Stelian Ţurlea, şi afirm definitiv aici-acum că nu voi discredita niciodată, sub nicio formă, conducerea Pro Tv pentru desfiinţarea emisiunii „Omul care aduce cartea”. Pro Tv a iniţiat-o, Pro Tv m-a extras din hibernarea scriitoricească, astfel încât Pro Tv avea tot dreptul să pună capăt acestui lux cultural excesiv în peisajul mediatic al „vicleimului valah”, ca să folosesc o formulă dragă „conului Costică Argetoianu”.

  Ce va fi pe mai departe e, pur şi simplu, voia lui Dumnezeu şi, deci, destin personal.

Am filmat inclusiv emisiunile din 30 şi 31 decembrie 2015 şi mă amuz cu tandreţe la gândul că ultima înregistrare are ca subiect o enciclopedie universală a vinului, ca semn de împărtăşire întru bucurie şi nădejde.

Cu tot sufletul al domniilor voastre,

Dan C.         

Anul 2015

Săptămâna 28- 31 decembrie 2015

 Săptămâna 21- 24 decembrie 2015

     Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Dialoguri de duminică, Editura Humanitas

     David Lagercrantz, Prizonieră în pânza de păianjen, Traducere de Raluca Lungu, Editura Trei

     Bertrand Meyer Stabley, 12 creatori care au schimbat lumea, Traducere de Svetlana Cârstean, Editura Baroque

     Cele mai frumoase poveşti, Traducere de Sarina Cassvan şi Iustina Croitoru, Editura Humanitas Junior

Săptămâna 14- 18 decembrie 2015

     Amos Oz, Să cunoşti o femeie, Traducere de Antoaneta Ralian, Editura Humanitas

     Povestea unei iubiri. Jurnalul Ellei Filitti adnotat de Principele Carol, Ediţie şi traducere şi note de Georgeta Filitti

     Doina Păuleanu, Regalitatea şi Marea, Editura Monitorul Oficial      

Săptămâna 07- 11 decembrie 2015

     Ciprian Vălcan, Cioran, un aventurier nemişcat. 30 de interviuri, Editura All

     Cosmin Ciotloş, Cele mai frumoase 111 poezii ale generaţiei 80, Editura Nemira

     Alain de Botton, Ştirile. Manualul utilizatorului, Traducere de Radu Paraschivescu, Editura Humanitas

     Alexander Von Schönburg, Arta conversaţiei sau eleganţa ignoranţei, Traducere de Mihai Moroiu, Editura Baroque

     Michael Paterniti, Camera de povestit, Traducere de Anca Bărbulescu, Editura Publica

 Săptămâna 30 noiembrie - 04 decembrie 2015

     Stelian Ţurlea, Ieşi din viaţa mea, Editura Crime Scene Press

     Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român. Decembrie, Editura Paideia

     Tatiana Niculescu Bran, Regina Maria. Ultima dorinţ㸠Editura Humanitas

     Giovanna Zoboli, Îngerul pantofilor, Traducere de Florin Dumitrescu, Editura Baroque

Săptămâna 23 - 27 noiembrie 2015

     Grimaud, Întoarcere la Salem, Traducere de Daniel Nicolescu, Editura Polirom

     Eugen Negrici, Sesiunea de toamnă, Editura Cartea Românească

     Ciprian Măceşaru, Super ! Sunt un gândac, Editura Humanitas

     Călin Hentea, Propaganda şi rudele sale, Editura Militară

     Lucian Boia, Mihai Eminescu, românul absolut, Editura Humanitas

 Săptămâna 16 - 20 noiembrie 2015

     Dădălău, Elena Udrişte, Gorj. Spectacolul lemnului, Editura Revers

     Mihai Măniuţiu, Aventurile hingherului în Balkanya, Editura Humanitas

     Mihail Sevastos, Amintiri de la Viaţa Românească, Editura Polirom

     Fenella Smith & Brothers McLeod, De rasă. Mic compendiu de maniere canine, Traducere de Radu Paraschivescu, Editura Baroque

     Tudor Dinu, Bucureştiul fanariot. Biserici, ceremonii, războaie, Editura Humanitas

 Săptămâna 09 - 13 noiembrie 2015

     Cimpoeşu, Celălalt Simion, Editura Polirom

     Simona Vasilache, Dicţionarul mărunţişurilor, Editura Baroque

     Doru Someşan, Karin Budrugeac (editori), Superscrieri, Fundaţia Friends for friends

     Grigore Leşe, Horea în grumaz. Înger păzitor şi ispită, Editura Humanitas

     Hélène Grimaud, Lecţii aparte, Traducere de Mădălina Vatcu, Editura Polirom

Săptămâna 02 - 06 noiembrie 2015

     Olteanu, Calendarele poporului român. Noiembrie, Editura Paideia

     Richard Flanagan, O cale îngustă spre nordul îndepărtat, Traducere de Petru Iamandi, Editura Litera

     Şcoala memoriei 2014, Editori Teodora Stanciu şi Oana Enăchescu, Fundaţia Academia Civică

     Gillian Flynn, Obiecte ascuţite, Traducere de Bogdan Perdivară, Editura Trei

     Ethel Greening Pantazzi, România în lumini şi umbre. 1909-1919, Traducere de C. Ardeleanu şi G. Debita, Editura Humanitas

Săptămâna 26 - 30 octombrie 2015

     Le Carré, Omul nostru din Panama, Traducere de Sanda şi Vlăstar Apostolescu, Editura RAO

     Iovan, MJC, Editura Polirom

     Jonas Jonasson, Analfabeta care ştia să socotească, Traducere de Laura von Weissenberg, Editura Trei

     Aurora Liiceanu, Dragostea cea veche îţi şopteşte la ureche, Editura Polirom

     Adriana Bittel, Cum încărunţeşte o blondă, Editura Humanitas

 Săptămâna 19 - 23 octombrie 2015

     Adriana Bittel, Fototeca, temă cu variaţiuni, Editura Humanitas

     Pierre Lemaitre, Camille, Traducere de Doru Mareş, Editura Trei

     Karl Ove Knausgard, Lupta mea. Moartea unui tată, Traducere de Ioana-Andreea Mureşan, Editura Litera

     Yoko Ogawa, Profesorul şi menajera, Traducere de Anca Focşeneanu, Editura Humanitas

     Margaret MacMillan, Războiul care a pus capăt păcii. Drumul spre 1914, Traducere de Smaranda Câmpeanu, Editura Trei

 Săptămâna 12 - 16 octombrie 2015

     Bartolomeu Anania – George Alexe, O luptă neterminată. Dialog epistolar, Ediţie şi prefaţă de Aurel Sasu, Editura Eikon

     P. Cehov, Doamna cu căţelul, Editura Litera

     Daniel Barenboim, O viaţă în slujba muziciii, Traducere de Dana-Ligia Ilin, Editura Humanitas

     Bohumil Hrabal, O singurătate prea zgomotoasă, Traducere de Sorin Paliga, Editura ACT

     Simona Preda, Patrie Română, ţară de eroi, Prefaţă de Vladimir Tismăneanu, Editura Curtea Veche

Săptămâna 05 - 09 octombrie 2015

     Andrei Oişteanu, Religie, politică şi mit. Texte despre Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu, Editura Polirom

     Ann Leary, Ora de aur, Traducere de Irina Bojin, Editura Humanitas

     Liliana Maria Popa, Ioan-Nicolae Popa, Istoria primului text dramatic tipărit în limba română. Sibiu 1797, Editura Curs, Cluj-Napoca

     Bohumil Hrabal, Lecţii pentru vârstnici şi avansaţi,  Traducere de Corneliu Barborică, Editura ACT

     Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile, Editura Humanit

Saptămâna  28 septembrie - 02 octombrie 2015

     Sinclair Lewis, Babbitt, Traducere de Sofia Marian, Editura Litera

     Cheryl Strayed, Sălbăticie, Traducere de Cristina Gogianu, Editura Spandugino

     Marius Constantinescu, Press Pass, Editura Humanitas

     Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român. Octombrie, Editura Paideia

     Alessandro Baricco, Fără sânge, Traducere de Adrian Popescu, Editura Univers

Săptămâna  21 - 25 septembrie 2015

     N. Steinhardt, Convorbiri cu Z. Sângeorzan şi N. Băciuţ, Editura Polirom, Ediţie de Florian Roatiş

     Bohumil Hrabal, Trenuri cu prioritate, Traducere de Corneliu Barborică, Editura ART

     Salvador Dali, Jurnalul unui geniu, Prefaţă de Michel Déon, Traducere de Tania Radu, Editura Humanitas

     Bohumil Hrabal, L-am servit pe regele Angliei, Traducere de Jean Grosu, Editura ART

     Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, Patimă şi desfătare, Editura Humanitas

Săptămâna  14 - 18 septembrie 2015

     Bogumul Luft, Românii în goană după happy-end, Traducere de Ana Maria Luft, Editura Polirom

     Klaus Lang, Celibidache şi Furtwängler, Traducere de Vlad Nicolau, Editura Humanitas

     În pragul Orientului. Călători cehi despre Ţările Române, Antologie şi traducere de Anca Irina Ionescu, Editura Curtea Veche

     Fausto Brizzi, O sută de zile de fericire, Traducere de Oana Sălişteanu, Editura Trei

     Gregor Von Rezzori, Memoriile unui antisemit, Traducere de Catrinel Pleşu, Editura Humanitas

Săptămâna  7 - 11 septembrie 2015

     Cornel Ungureanu, V.Voiculescu. Oglinzi paralele, Editura Palimpsest

     Muriel Barbery, O delicatesă, Traducere de Adrian Pătruşcă, Editura Nemira

     Salvador Dali, Chipuri ascunse, Traducere de Ileana Cantuniari, Editura Humanitas

Săptămâna  31 august - 4 septembrie 2015

     Ioana Nicolaie, Lomografii, Editura Humanitas

     Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român. Septembrie, Editura Paideia

     Jan Neruda, Povestiri din Malá Strana, Traducere de Lia Toader şi Dragoş Vrânceanu, Ediţie de Anca Irina Ionescu, Editura Curtea Veche

     Aniela Jaffé, Apariţii. Fantome, vise şi mituri, Prefaţă de C.G.Jung, Traducere de Daniela Ştefănescu, Editura Humanitas

     Emir Kusturica, Unde sunt eu în toată povestea asta ?, Traducere de  Daniel Nicolescu şi Dan Radu Stănescu, Editura Polirom

Săptămâna  24 - 28 august 2015

     Mircea Morariu, 2014, un an teatral aşa cum l-am văzut, Editura Universităţii Oradea

     Fernando Trias de Bes, Colecţionarul de sunete, Traducere de Liliana Pleşa Iacob, Editura Baroque

     Giorgio Agamben, Stanţe. Cuvântul şi fantasma în cultura occidentală, Traducere de Anamaria Gebăilă, Editura Humanitas

     Doina Ruşti, Manuscrisul fanariot, Editura Polirom

     Călin Hentea, Când se vor sătura românii de propagandă ?, Editura Eikon

Săptămâna  13 - 17 august 2015

     Stephen King, Carrie, Traducere de Mihnea Columbeanu, Editura Nemira 

     Constantin Coman, Costion Nicolescu, Părintele Petroniu de la Prodromu, Editura Bizantină

     Bohumil Hrabal, Scrisori către Dubenka, Traducere de Anca Irina Ionescu, Editura Curtea Veche

     Virgil Stanciu, Dicţionar de anglişti şi americanişti, Editura Limes

     Hélène Grémillon, Tangou pentru Lisandra, Traducere de Simona Brînzaru, Editura Humanitas

Săptămâna  04 - 10 august 2015

     George Volceanov, Raluca Nicolae, George Paul Volceanov, Dicţionar de argou englez-român, Editura Niculescu

     Valentina Sandu-Dediu, Octave paralele, Editura Humanitas

     Donna Tartt, Micul prieten, Traducere de Magda Groza, Editura Polirom

     Dan Ciachir, Drumul cel mai scurt spre tine însuţi, Editura Timpul

     Cornel Samara, Gheorghe Simotta. Între nobleţe şi arhitectură, Editura Sf. Ierarh Nicolae

Săptămâna  03 - 07 august 2015

     Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român. August, Editura Paideia

     Victor Ieronim Stoichiţă, Cum se savurează un tablou, Traducere de Anca Oroveanu şi Ruxandra Demetrescu, Editura Humanitas

     Paul Beldi Ladislau, Copiii baronului Jozsef, Prefaţă de Nicolae Iuga, Postfaţă de Valeriu Sabău, Editura Eikon

     Caudiu-Lucian Topor, Alexandru Istrate, Daniel Cain (editori), Diplomaţie, societate şi mondenităţi, Editura Universităţii „Al.Ioan Cuza”, Iaşi  

     Paul Slayer Grigoriu, Amintiri din liceul anilor 90, Editura Publica-Narator

Săptămâna  27 - 31 iulie 2015

     Donna Tart, Sticletele, traducere de Justina Bandol, Editura Litera

     Paul Morand, Bucureşti, Traducere de Emanoil Marcu, Editura Humanitas

     Magda Szabó, Uşa, Traducere şi postfaţă de Andrei Dósa, Editura Allfa

     Emanuel Bădescu, Istorii din Bucureştiul neogotic, Editura Vremea

     Camelia Cavadia, Vina, Editura Trei

Săptămâna  20 - 24 iulie 2015

     Dalai Lama, Howard C. Cutler, Arta fericirii. Manual de viaţă, Traducere de Anca Bărbulescu, Editura Humanitas

     Dragoş Lucian Ţigău, Portret de bucureştean : Emanoil Protopopescu Pake, Editura Vremea

     Umberto Eco, Numărul zero, Traducere de Ştefania Mincu, Editura Polirom

     Ezra Pound, Opere 1. Poezii, Traduceri de Mircea Ivănescu, Radu Vancu, Ediţie, prefaţă, comentarii de Horia-Roman Patapievici

     Ion Ghinoiu, Dicţionar de mitologie română, Editura Univers enciclopedic Gold

Săptămâna  13 - 17 iulie 2015

     Liliana Lunghina, Cuvânt cu cuvânt, traducere de Gabriela Russo, Editura Humanitas

     Pierre Lemaitre, Irène, Traducere de Alina Diana Ene, Editura Trei

     Duhovnici români în dialog cu tinerii, Ediţie de Pr. Prof. Constantin Coman, Editura Bizantină

     Elisabeta Negrău, Vlad Bedros, Mănăstirile Olteniei. Artă şi spiritualitate, Ediţie şi postfaţă de Iustin Marchiş, Editura ICR

     Raluca Feher, America dezgolită de la brâu în jos, vol. 2 :  Argentina, Brazilia, Peru, Columbia, Editura Trei

Săptămâna  06 - 10 iulie 2015

     Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român. Iulie, Editura Paideia

     Enrique Vila-Matas, Sub semnul lui Dylan, Traducere de Adina-Ioana T.Vladu, Editura Allfa

     James William Ozanne, Trei ani în România. 1870-1873, Traducere de Iulia Vladimirov, Editura Humanitas

     Duhovnici români în dialog cu tinerii

     Gabriel Garcia Marquez, Un veac de singurătate, Traducere de Tudora Şandru Mehedinţi, Editura RAO

Săptămâna  29 iunie - 03 iulie 2015

     Elena Luraghi, Cinzia Rando, 52 weekenduri de vis, traducere de Marina Loghin, Editura Litera

     Anamaria Smighelschi, Mai de ieri, mai de departe, Editura Humanitas

     Cristian Teodorescu, Şoseaua Virtuţii. Cartea Câinelui, Editura Cartea Românească

     John Kampfner, Bogaţii, Editura Baroque

     Horia-Roman Patapievici, Partea nevăzută decide totul, Editura Humanitas

Săptămâna  22 - 26 iunie 2015

     Ian McEwan, Legea copiilor, Traducere de Dan Croitoru, Editura Polirom

     Radu Paraschivescu, Noi vorbim, nu gândim, Editura Humanitas  

     Gabrielle Zevin, Viaţa de poveste a lui A.J. Fikry, traducere de Ioana Socolescu, Editura Nemira

     Vladimir Tismăneanu, Efigii ale unui coşmar istoric, Editura Humanitas

     Monika Peetz, Doamnele de marţi în derută, traducere de Mihai Moroiu, Editura Baroque

Săptămâna  15 - 19 iunie 2015

     Jean d Ormesson, Ciudată e lumea, până la urmă, Traducere de Tania Radu, Editura Baroque

     Ioan-Aurel Pop, Istoria, adevărul şi miturile, Editura Enciclopedică

     Maria, Regina României, Jurnal de război 1918, Traducere de Anca Bărbulescu, ediţie de Lucian Boia, Editura Humanitas

     Lee Child, Personal, Traducere de Constantin Dumitru-Palcus, Editura Trei

     Aurel Popa, Nicolae Giugea, Traian Cătălin Genoiu, Oltenia, mica Românie viticolă, Editura Aius

Săptămâna  08 - 12 iunie 2015

     Lucian Boia, Cum s-a românizat România, Editura Humanitas

     Rabih Alameddine, Femeia de hârtie, traducere de Mihaela Negrilă, Editura Polirom

     Mandy Aftel, Istoria parfumului, traducere de Loredana Bucuroaia, Editura Baroque

     Angeles Caso, Sissi,  traducere de Elena-Anca Coman. Editura  Corint

     Monica Broşteanu, Francisca Băltăceanu, Cele mai frumoase pagini de înţelepciune biblică, Prefaţă de Andrei Pleşu, Editura Humanitas

Săptămâna  01- 05 iunie 2015

     Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român. Iunie, Editura Paideia

     K. Mrowiec, M. Kubler, A. Sfeir, Dumnezeu, Iahve, Allah, traducere de Georgeta-Anca Ionescu, Editura Humanitas Junior

     Adina Rosetti, De zece ori pe buze, Editura Curtea Veche

     Arhim. Dumitru Cobzaru, Predici, Editura Renaşterea

     Svetlana Dorosheva, Cartea din nufăr, traducere de Maşa Dinescu, Editura Baroque

Săptămâna  25 - 29 mai 2015

     Papa Ioan Paul II, În mâinile Domnului. Însemnări personale 1962-2003, traducere de Constantin Geambaşu, Editura Humanitas

     Rudolf Suţu, Iaşii de odinioară, ediţie de Radu Negrescu-Suţu, Editura Corint

     Adrian G. Romila, Piraţi şi corăbii, Editura Cartea Românească

     Alessandro Baricco, Mătase, traducere de Adrian Popescu, Editura Humanitas

     Elena-Margareta Ionescu, Jurnal cu şi fără Nae Ionescu, ediţie de Anca-Irina Ionescu, prefaţă de Sorin Lavric, Editura Vremea

Săptămâna  18 - 22 mai 2015

     Astrid Lundgren, Pippi Şoseţica, traducere de Andreea Caleman, Editura Arthur - Joi

     Oana Marinache, Ştirbey. Reşedinţe, moşii, ctitorii, Editura ACS - Vineri

Săptămâna  27- 30 aprilie 2015

     Torquato Tasso, Scrisori din casa de nebuni, traducere de George Lăzărescu şi Miruna Bulumete, prefaţă de Sergio Zatti, Editura Humanitas

     Florentina Sămihăian (coord.), Cui i-e frică de computer ?, Editura Arthur

     G. Călinescu, Din istoria literaturii române. Eugen Lovinescu, Editura Paideia

Săptămâna  20 - 24 aprilie 2015

     Maria, Regina României, Jurnal de război. 1917-1918, traducere de Anca Bărbulescu, prefaţă de Lucian Boia, Editura Humanitas

     Nicolae Manolescu, Istoria literaturii române pe înţelesul celor care citesc, Editura Paralela 45

     Ioan Groşan, Lumea ca literatură. Amintiri, Editura Polirom

     Sarah Helm, Secretele Verei Atkins, traducere de Carmen Ion, Editura Litera

     Veronica D. Niculescu, Simfonia animalieră, Casa de pariuri literare

Săptămâna  14 - 17 aprilie 2015

     Mihai Sârbulescu, Despre ucenicie, Editura Ileana  

     Platon, Dialoguri socratice, selecţie şi prefaţă de Gheorghe Paşcalău, Editura Humanitas

     G. Călinescu, Din istoria literaturii române. Titu Maiorescu, Editura Paideia

     Emil Brumaru şi Veronica D. Niculescu, Cad castane din castani, Editura Polirom

Săptămâna  06 - 10 aprilie 2015

     Mihai Măniuţiu, Frontiera, Editura Charmides

     Berndt Brunner, Luna şi faţa ei nevăzută, traducere de Adriana Bădescu, Editura Baroque

     Anca Vieru, Felii de lămâie, Editura Polirom

     Adrian Cioroianu, Cea mai frumoasă poveste, Editura Curtea Veche

     Arhim. Dumitru Cobzaru, „Fiule, m-am vrut să-ţi fiu candelă de ceas târziu”, Editura Renaşterea

Săptămâna  30 martie - 03 aprilie 2015

     Stelian Oancea, Cheia ramâne la Paris, vol. I-II, Editura Junimea

     Sidonia Teodorescu,  Mari arhitecţi bucureşteni : Ion D. Berindey, Editura Vremea  

     Sorin Stoica, Dincolo de frontiere, Casa de pariuri literare

     Tranziţia. Primii 25 de ani, Alina Mungiu-Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian, Editura Polirom

     Radu Anton Roman, Sărbătoarea Paştilor. Reţete, vinuri şi bucate potrivite, Editura Paideia

Săptămâna  23- 27 martie 2015

     Ion Valjan, Din filigrane şi surâsuri, ediţie de Micaela Gulea, Editura Humanitas

     Scrisori către Rebreanu, A-B, ediţie de Niculae Gheran, Editura Academiei Române

     Alice Munro, Prea multă fericire, traducere de Ioana Opaiţ, Editura Litera

     Ştefan Bosomitu, Miron Constantinescu. O biografie, prefaţă de Vladimir Tismăneanu, Editura Humanitas

     Ioana Diaconescu, Marin Preda în arhivele Securităţii, prefaţă de Eugen Simion, Editura MLR

Săptămâna  16- 20 martie 2015

     Adrian-Silvan Ionescu, Războiul cel Mare. Fotografia pe frontul românesc, 1916-1919, Editura ICR

     Lena Andersson, Pasiune pură, traducere de Liliana Donose Samuelsson, Editura Humanitas Fiction

     Casele fortificate între fală şi ruină, prefaţă de Bruno Andreşoiu, Editura Igloo

     Ana Barton, Mamifer, Editura Herg Benet

     Cristian Troncotă, Duplicitarii, Editura Elion

Săptămâna  09- 13 martie 2015

     John Fowles, Copacul, traducere de Veronica Focşeneanu, Editura Polirom

     Eugen Lungu, De ce spunem aşa, Editura ARC

     Liliana Nechita, Cireşe amare, Editura Humanitas

     Barry C. Smith (coord.), Filozofia vinului, traducere de Mihai Moroiu, Editura Baroque

     John Williams, Stoner, traducere de Ariadna Ponta, Editura Polirom

Săptămâna  02- 06 martie 2015

     Mihai Godó, Iezuit. Nu câinele comuniştilor, traducere de Claudia Budău, prefaţă de  Iulian Budău, Editura Ratio et Revelatio

     Radu Pavel Gheo, Românii e deştepţi. Clişee mioritice, Editura Polirom

     Evgheni Vodolazkin, Laur, traducere de Adriana Liciu, Editura Humanitas Fiction

     Dominique Loreau, Micul infinit, traducere de Adriana Bădescu, Editura Baroque

     Gabriel Liiceanu, Declaraţie de iubire, Editura Humanitas

Săptămâna  23- 27 februarie 2015

     Gheorghe Crutzescu, Podul Mogoşoaiei, ediţie de Cătălin Strat, Editura Humanitas

     Valentin Guţu, Dicţionar al greşelilor de limbă, prefaţă de Rodica Zafiu, Editura Cartier

     Adriana Dumitran, Iosif Berman, Biblioteca Naţională a României

     Dan Stanca, Mare amară, Editura Next Page

     Pleşu, Liiceanu, Patapievici, O idee care ne suceşte minţile, Editura Humanitas

Săptămâna  16- 20 februarie 2015

     Andreea Nanu, Numele ei era Uitare, prefaţă de Christian Crăciun, Editura Eikon

     Paul Johnson, Stalin, traducere de Liliana Donose-Samuelsson, Editura Humanitas

     Sandra Pralong, Cum schimbăm mentalitatea ? 25 de ani în România, Editura Polirom

     Patrick Modiano, Strada Dughenelor Întunecoase, traducere de Şerban Velescu, Editura Humanitas Fiction

     Daniela Buşă, coordonator, Călători străini despre Ţările Române în sec. al XIX-lea, vol. VIII, 1862-1866, Editura Academiei Române

Săptămâna  09- 13 februarie 2015

     G. Topîrceanu, Memorii de război, Prefaţă de Daniel Cain, Editura Humanitas

     Dan Roşca, Locuri şi oameni din Bucureştii de ieri, Editura Ars Docendi

     Klaus Iohannis, Pas cu pas, Editura Curtea Veche

     Mircea Cărtărescu, Fata de la marginea vieţii, Editura Humanitas

     Matila Ghyka, Curcubeie, traducere de Georgeta Filitti, prefaţă de Patrick Leigh Fermor, Editura Polirom

Săptămâna  02- 06 februarie 2015

     Roberto Saviano, Zero Zero Zero. Sub imperiul prafului alb, traducere de Patricia Rădulescu, Editura Univers

     Alex Mucchielli, Influenţă, persuasiune, motivare, traducere de Georgeta-Anca Ionescu, Editura Humanitas

     Roman Ráž, Faust moare de două ori, traducere de Lidia-Veronica Našincova, Editura Cartier

     Călători străini despre Ţările Române în sec. XIX, vol. VII ( 1857-1861), coordonator Daniela Buşă, Editura Academiei Române  

     Mariana Marin, Scrisoare deschisă, prefaţă de Nicolae Manolescu, Editura Casa Radio

Săptămâna  26- 30 ianuarie 2015

     Ioana Pârvulescu, Cum continuă povestea, Editura Humanitas

     sută şi una de nopţi, traducere din germană de Alexandru Al. Şahighian, Editura Baroque

     Héctor Abad Faciolince, Suntem deja uitarea ce vom fi, prefaţă de Mario Vargas Llosa, traducere de Mariana Sipoş, Editura Curtea Veche

     Regina Maria a României, Jurnal de război, 1916-1917, traducere de Anca Bărbulescu, ediţie şi prefaţă de Lucian Boia  

     Dan Roşca, Aventurile Bucureştilor. Povestea berii, Editura Ars Docendi

Săptămâna  19- 23 ianuarie 2015

     Răzvan Codrescu, Cartea mărturisitorilor, Editura Rost

     Cu mâna pe inimă, Corina Negrea în dialog cu Martin S. Martin, Editura Humanitas  

     C. Gane, Trecute vieţi de doamne şi domniţe, ediţie de Cristina Cioabă, Editura Humanitas

     Toader Popescu, Proiectul feroviar românesc (1842-1916), Editura Simetria

     Alessandro Baricco, City, traducere de Patricia Rădulescu, Editura Univers

Săptămâna  12- 16 ianuarie 2015

     Diana Mandache, Balcicul Reginei Maria,  Editura Curtea Veche

     Petre Barbu, Marea petrecere, Editura Cartea Românească

     Patrick Modiano, Micuţa Bijou, traducere de Dan Rădulescu, Editura Humanitas

     Gheorghe Glodeanu, Orientări în proza fantastică românească, Editura Tipo Moldova

     Daniela Ştefănescu, Două supravieţuitoare, Editura Trei

Săptămâna  05- 09 ianuarie 2015

     Gabriel Liiceanu, Fie-vă milă de noi ! şi alte texte civile, Editura Humanitas

     Marius Daniel Popescu, Culorile rândunicii, traducere de Simona Modreanu, Editura Polirom

     Alexandru Mironescu, Admirabila tăcere. Jurnal 1967-1968, ediţie şi prefaţă de Marius Vasileanu, Editura Eikon

     E. Lockhart, Mincinoşii, traducere de Anca-Maria Man, Editura Trei   

     Amza Pellea, Să râdem cu Nea Mărin, prefaţă de Oana Pellea, Editura Humanitas